Magia sărbătorilor a început la Drobeta-Turnu Severin

Magia sărbătorilor a început la Drobeta-Turnu Severin. Iluminatul festiv a fost aprins, iar Orășelul Copiilor se deschide, duminică, 30 noiembrie

Atmosfera sărbătorilor de iarnă a cuprins, în această seară, municipiul Drobeta-Turnu Severin, odată cu aprinderea iluminatului festiv.

„Atmosfera sărbătorilor ne-a adus împreună în această seară, lăsând peste oraș culoare, lumină și acea bucurie ce ne apropie de fiecare dată în această perioadă specială. Vă așteptăm și mâine în zona centrală, la deschiderea Orășelului Copiilor, cu jocuri, surprize și multă veselie, iar pe 1 decembrie ne vedem în zona Crișan, la un frumos spectacol de muzică tradițională. Urmează o lună plină de surprize pentru cei mici, dar și pentru cei mari!”, a declarat primarul Marius Screciu.

Orășelul Copiilor se deschide joi, 30 noiembrie, la ora 17:00, în zona centrală, unde cei mici vor găsi jocuri, surprize, activități și multă veselie.

Pe 1 decembrie, de la ora 17:00, în zona Crișan va avea loc un spectacol de muzică populară, dedicat Zilei Naționale a României.

Autoritățile locale promit o lună decembrie plină de lumină, culoare și evenimente pentru toate vârstele.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Trump spune că s-ar putea intâlni cu Kim: Ar fi incitant, nu-i așa?

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că s-ar putea...

    Articole relationate

    Categorii populare