Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT) îşi exprimă solidaritatea faţă de comunităţile româneşti din Ucraina în legătură cu decizia autorităţilor ucrainene de a închide, începând din 1 septembrie 2027, marea majoritate a liceelor cu predare în limba română din regiunea Cernăuţi; aceasta fiind o măsură luată în cadrul reformei educaţionale adoptate – se arată în comunicatul emis vineri de organizaţia non-guvernamentală maghiară din Transilvania.
În comunicatul trimis agenţiei maghiare de presă MTI, organizaţia condusă de László Tőkés a scos în evidenţă faptul că decizia reprezintă o ameninţare fatală pentru reţeaua regională a şcolilor cu predare, în mod tradiţional, în limba română şi încalcă grav dreptul comunităţii naţionale româneşti din Ucraina la educaţie în limba maternă.
„Ca maghiari din Transilvania, suntem conştienţi de faptul că reţeaua noastră de învăţământ şi dreptul nostru la educaţie în limba maternă sunt principalele garanţii ale dăinuirii noastre. Avem convingerea că acest drept li se cuvine tuturor minorităţilor naţionale autohtone din Europa” – a punctat CNMT.
Organizaţia a precizat că acei deţinători ai puterii care „încearcă să abolească sau măcar să îngrădească acest drept, sunt în mod clar împotriva minorităţilor şi a culturii”.
CNMT a reamintit că, prin intenţia sa de a adera la Uniunea Europeană, Ucraina s-a angajat să respecte standardele europene şi şi-a exprimat convingerea că „respectarea standardelor europene în materie de protecţie a minorităţilor naţionale este o condiţie exclusivă” a aderării la UE.
„Acest lucru este valabil în special în contextul unui stat membru al Uniunii precum România, care oferă asistenţă şi azil sutelor de mii de refugiaţi de război din Ucraina” – se arată în comunicat.
Semnatarii reamintesc faptul că CNMT şi-a afirmat „în mod sistematic şi consecvent” poziţia conform căreia eliminarea educaţiei în limba maternă conduce la asimilarea deliberată şi forţată a comunităţilor naţionale autohtone, inclusiv a maghiarilor din Ucraina Subcarpatică. Organizaţia mai adaugă că şi comunitatea naţională maghiară din Transilvania, se confruntă din când în când cu acest „pericol invizibil”, care ameninţă acum comunităţile româneşti din Ucraina şi care trebuie sprijinite în lupta de apărare a drepturilor lor.
„Dacă planurile de închidere şi transformare a şcolilor din Ucraina se vor concretiza şi doar patru dintre cele douăzeci de şcoli actuale – cu predare exclusivă în limba română – vor putea continua să funcţioneze, această situaţie va deschide calea directă spre asimilarea forţată a comunităţii naţionale româneşti” – avertizează CNMT.



