Ministerul Educației, repetent la limba română

Publicat pe 19 noiembrie, pe site-ul Ministerului Educației, proiectul de ordin privind temele de acasă are doar 14 articole, întinse pe nici trei pagini, dar totuși a ieșit în lume cu greșeli de gramatică și ortografie care nu sunt permise nici măcar elevilor de vârstă mică, transmite Bihoreanul.

„Tema obligatorie, are un nivel mediu de dificultate, pentru toți elevi clasei”, se arată în articolul 2, alineatul 1, al proiectului de act normativ. Propoziția cu doar 12 cuvinte are trei greșeli: o virgulă între subiect și predicat, o virgulă în plus după „dificultate” și un „i” în minus la cuvântul „elevi”.

Într-o conferință de presă susținută joi la Oradea, ministrul Daniel David a primit de la BIHOREANUL un exemplar tipărit al ordinului de pe site și a fost întrebat dacă recunoaște greșelile și ce părere are despre această gafă.

„Așa este, știu despre ce e vorba. Am luat măsuri și au primit avertisment cei care au redactat acel text. Eu știu că s-a corectat de aseară”, a declarat ministrul.

Întrebat dacă neștiința subordonaților din cabinetul ministrului – unde s-a redactat acest proiect de ordin, conform informațiilor din antetul documentului – este reprezentativă pentru școala românească, David a evitat un răspuns clar. „Este un ordin de ministru care circulă în cabinetului ministrului din punct de vedere administrativ. Este o problemă, iar oamenii care s-au ocupat de acest lucru, repet, au primit avertisment”, a închis el subiectul.

Numai că, în ciuda acestui fapt, documentul disponibil pe site-ul Ministerului Educației chiar în timp ce David ținea conferința de presă la Oradea persista în promovarea greșelilor: cuvântul „elevii” fusese într-adevăr corectat, dar virgulele au rămas în locurile greșite.

„Incredibil!”, a reacționat ministrul, când reporterul i-a demonstrat acest lucru, la finalul conferinței de presă. Imediat, David și-a luat telefonul mobil, probabil pentru a le cere subordonaților săi să repare gafa până la capăt.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić cu Orban: Ne vom întoarce

    Aleksandar Vučić, l-a primit astăzi pe fostul prim-ministru al...

    Ucraina vrea bani de la UE să cumpere 500 rachete pentru PATRIOT

    Ucraina contează pe sprijinul financiar al partenerilor europeni pentru...

    Ministrul Energiei anunță o scumpire a energiei electrice de maxim 22%

    Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, estimează o majorare a facturilor...

    Tusk în fața unei moțiuni de cenzură după scandalul de la Curtea Constituțională

    Deputatul polonez și liderul Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni,...

    Președintele finlandez: I-am transmis telefonic lui Putin mesaje de la Kiev

    Președintele finlandez Alexander Stubb, într-un interviu acordat publicației Yle,...

    Consilierul președintelui polonez: UE tace

    Comentând criza judiciară din țară, consilierul prezidențial polonez Alvin...

    Articole relationate

    Categorii populare