Camionul cu arme prins in vama Leușeni-Albița: Ar fi fost descoperite rachete Stinger livrate Ucrainei de SUA și UE

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale din Republica Moldova a dispus reţinerea a două persoane în cazul camionului plin cu arme care a fost oprit la Vama Leuşeni – Albiţa. În România, ancheta este coordonată de DIICOT, care nu a anunţat deocamdată măsuri.

Vicepreşedintele Comisiei parlamentare din Moldova pentru securitate naţională, apărare şi ordine publică, Renato Usatîi, susţine că armele ar fi provenit din Ucraina şi solicită organizarea unor audieri urgente la următoarea şedinţă a acestei structuri.

Potrivit lui Renato Usatîi, în remorca camionului ar fi fost depistate inclusiv muniţii de tip FIM-92 Stinger, un sistem portabil antiaerian cu rază de acţiune de până la 4.8 kilometri, armament extrem de periculos, care nu se află în dotarea Republicii Moldova.

Deputatul a precizat că peste 3.000 de sisteme Stinger au fost livrate Ucrainei de SUA, iar alte sute au fost oferite de state europene, sugerând că armamentul depistat ar fi putut ajunge în Republica Moldova pe ruta ucraineană.

Potrivit unor surse, se pare că autotrenul era înmatriculat în Republica Moldova, iar în documente avea trecut, la rubrica Transport – deșeuri metalice. Armele de foc și inclusiv lansatoarele de grenade au fost descoperite după ce vameșii au decis să verifice vehiculul. 

Se pare că TIR-ul trebuia să ajungă în port, iar de acolo, încărcătura urma să fie transportată, pe apă, în Israel.

Potrivit surselor, camionul era condus de un cetățean din R. Moldova, în vârstă de 37 de ani.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucrainienii fug din Kramatorsk, punct cheie al Kievului in Donețk

    Autoritățile ucrainene își evacuează fabricile de prelucrare a metalelor...

    S-A RĂZGÂNDIT DIN NOU: Trump anulează atacurile asupra Iranului

    Președintele american Donald Trump a anunțat că armata americană...

    Iranul vrea să atace proprietățile lui Elon Musk din Orientul Mijlociu

    Iranul ia în considerare includerea proprietății miliardarului american Elon...

    Makaveli, reținut

    Influencerul Alexandru Zidaru, cunoscut ca Makaveli, a fost reținut...

    Tomac: Guvernele PNL au funcționat cu voturile PSD

    România are nevoie, în acest moment, de luciditate, responsabilitate...

    Trump spune că kurzii au furat armele trimise pentru opoziția iraniană

    Președintele american Donald Trump s-a declarat joi dezamăgit de...

    Articole relationate

    Categorii populare