Criza ouălor

Consiliul Concurenței monitorizează piața ouălor pentru a nu exista creșteri speculative de preț, în condițiile în care nu se mai găsesc în multe magazine, pentru că producătorii preferă să le exporte la prețuri mai mari.

‘Dacă vă duceți aminte, am mai avut acum câțiva ani, când a fost iarăși o problemă legată de gripa aviară la ferme din Olanda și din Germania. A fost iar o penurie la nivel european și atunci a fost exportul din România către acele piețe și prețurile au crescut. Da, e o piață europeană, dacă cresc prețurile în vestul Europei or să crească și la noi. Ce monitorizăm noi? Situația să nu avem creșteri speculative de preț’, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu.

El a subliniat că în acea perioada au fost aplicate amenzi, întrucât au existat înțelegeri între producători să crească prețul

‘La vremea respectivă am avut indicii, vă aduceți aminte că am aplicat amenzi pentru că am avut dovezi că producătorii de ouă au crescut prețurile comunicând între ei, coordonându-se între ei. Eu sper că ei și-au învățat lecția și nu vor mai face așa ceva.. Monitorizăm situația cu atenție. Dar în același timp e bine că exportăm, că de obicei ne plângem că vin alimente străine la noi, că-s importuri mari. Bun, acum mă bucură faptul că avem producători români care au forță și pot să exporte în străinătate, să câștige bani, să aducă bani și în țară’, a adăugat acesta.

România a devenit cel mai mare producător de ouă din regiune în anul 2024 și și-a crescut exporturile de carne de pasăre cu 17%, a declarat, pe 20 octombrie, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, la dezbaterea în Camera Deputaților a moțiunii simple depuse de AUR împotriva sa.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Președintele Serbiei: În două-trei zile, Dunărea va deveni nenavigabilă

    Dunărea va deveni nenavigabilă în două-trei zile din cauza...

    Cum îi supraveghează chinezii pe străini

    Autoritățile chineze utilizează un sistem la scară largă pentru...

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Asaltul francmasonilor in universitățile britanice

    Francmasonii britanici încearcă să atragă tineri în rândurile lor....

    Mașina Timpului la Castrul Roman de la Călugăreni

    Muzeul Județean Mureș a reușit să deschidă porțile unei...

    Rusia a distrus exporturile Ucrainei: Firmele sunt afectate deoarece nu își pot plăti împrumuturile

    Exporturile ucrainene sunt îngreunate și, în unele cazuri, suspendate,...

    Articole relationate

    Categorii populare