Senatoarea Horga cu premierul moldovean: Firmele din România sunt în prima linie a efortului investițional din Republica Moldova, cele 1.600 de companii românești contribuind la crearea de noi locuri de muncă și la dezvoltarea societății în ansamblu

Alături de Mircea Abdrudean, președintele Senatului, și alți colegi senatori, am dialogat cu premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, care a efectuat prima sa vizită externă la București. Alexandru Munteanu s-a întâlnit și cu premierul României, Ilie Bolojan. România sprijină aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Prin dialog parlamentar, transfer de expertiză și parteneriate instituționale, putem contribui la armonizarea legislației Republicii Moldova cu cea europeană, la întărirea capacității administrative și la consolidarea instituțiilor-cheie de la Chișinău. Cetățenii Republicii Moldova au ales, prin vot, direcția europeană a țării lor. Victoria PAS, partid pro-european, vine după ce anul trecut Maia Sandu a câștigat alegerile prezidențiale și cetățenii au aprobat un referendum istoric pentru ca integrarea în Uniunea Europeană să fie înscrisă în Constituție, afirmă senatorul PNL Gabriela Horga.

Cooperăm în domeniul pieței de capital și în cel energetic. Bursa de Valori București a anunțat un parteneriat cu Bursa de la Chișinău, iar implicarea Transgaz și Romgaz în Republica Moldova este una strategică, legată de interconectarea energetică și de securitatea aprovizionării. Firmele din România sunt în prima linie a efortului investițional din Republica Moldova, cele 1.600 de companii românești contribuind la crearea de noi locuri de muncă și la dezvoltarea societății în ansamblu.România și Republica Moldova împărtășesc nu doar o istorie comună, ci și o viziune comună pentru viitor – un viitor european, bazat pe cooperare, solidaritate și dezvoltare durabilă. Sprijinul României pentru parcursul european al Republicii Moldova este ferm și constant, iar parteneriatele economice, instituționale și energetice consolidează această legătură puternică, mai spune Horga.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia a distrus exporturile Ucrainei: Firmele sunt afectate deoarece nu își pot plăti împrumuturile

    Exporturile ucrainene sunt îngreunate și, în unele cazuri, suspendate,...

    Trump se ceartă cu propriul Departament de Justiție

    Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că nu...

    Bloomberg: Războaiele și clima cresc prețurile la alimente

    Conflictele și condițiile meteorologice reprezintă o amenințare pentru principalele...

    Explozie într-o cafenea din Moscova: Minim 3 morți și 15 răniți

    Departamentul de Transport din Moscova a anunțat închiderea mai...

    Vești proaste, dar și vești relativ optimiste, de pe Dunăre

    România traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice...

    2 directori Gazprom, arestați

    Tribunalul Zamoskvoretsky l-a arestat pe Igor Moiseenko, director general...

    Mineralul mai scump ca aurul

    Oamenii de știință de la Centrul de Științe Kola...

    Articole relationate

    Categorii populare