A fost semnat contratul de finanțare pentru centrul de îngrijiri paleative de la Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin

Proiectul pentru 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐮𝐧𝐮𝐢 𝐜𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐝𝐞 𝐢̂𝐧𝐠𝐫𝐢𝐣𝐢𝐫𝐢 𝐩𝐚𝐥𝐢𝐚𝐭𝐢𝐯𝐞 𝐢̂𝐧 𝐜𝐮𝐫𝐭𝐞𝐚 𝐒𝐩𝐢𝐭𝐚𝐥𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭̦𝐞𝐚𝐧 𝐝𝐞 𝐔𝐫𝐠𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐃𝐫𝐨𝐛𝐞𝐭𝐚 𝐓𝐮𝐫𝐧𝐮 𝐒𝐞𝐯𝐞𝐫𝐢𝐧 a intrat în linie dreaptă după ce, de curând, managerul unității medicale, dr. Eleonora Bobîlcă a semnat contractul de finanțare.

Noua unitate medicală urmează să se construiască în curtea Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin într-o perioadă de 47 de luni.

“Construim așadar, din temelii, un centru medical, ca o necesitate pentru completarea serviciilor medicale de care oamenii au nevoie.

Valoarea totală este de peste 21 milioane lei – fonduri europene și fonduri guvernamentale – aproximativ 12 milioane lei, dar și cu o contribuție din bugetul nostru – 8,5 milioane lei, pentru că atunci când există bună colaborare între administrația județeană și administrația centrală, primii care au de câștigat sunt cetățenii.

În momentul de față este o lipsă acută de servicii specializate de paliație în regiunea noastră, ceea ce face ca pacienții cu boli grave și incurabile, precum și familiile acestora, să fie lipsiți de sprijin în etapele dificile ale vieții.

Un astfel de centru va asigura condiții demne de îngrijire, ameliorarea durerii și a altor simptome supărătoare, suport psihologic și social, contribuind la îmbunătățirea calității vieții acestor pacienți.

De asemenea, va reduce presiunea asupra altor secții ale spitalului, eliberând paturi pentru cazurile acute și optimizând fluxurile medicale.

Sănătate și gânduri bune tuturor!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia a distrus exporturile Ucrainei: Firmele sunt afectate deoarece nu își pot plăti împrumuturile

    Exporturile ucrainene sunt îngreunate și, în unele cazuri, suspendate,...

    Trump se ceartă cu propriul Departament de Justiție

    Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că nu...

    Bloomberg: Războaiele și clima cresc prețurile la alimente

    Conflictele și condițiile meteorologice reprezintă o amenințare pentru principalele...

    Explozie într-o cafenea din Moscova: Minim 3 morți și 15 răniți

    Departamentul de Transport din Moscova a anunțat închiderea mai...

    Vești proaste, dar și vești relativ optimiste, de pe Dunăre

    România traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice...

    2 directori Gazprom, arestați

    Tribunalul Zamoskvoretsky l-a arestat pe Igor Moiseenko, director general...

    Mineralul mai scump ca aurul

    Oamenii de știință de la Centrul de Științe Kola...

    Articole relationate

    Categorii populare