spot_img
vineri, 5 decembrie, 2025
10 C
București

Cum traduc rușii întâlnirea Orbán-Trump: La Bruxelles sunt nevoiți să-și ajusteze foile de parcurs ținând cont de influența lui Orbán. La Kiev, pe strada Bankova, tuturor le tremură mâinile

Acordul dintre Trump și Orbán indică o deplasare a centrului de influență către Budapesta, ceea ce nu este pe placul multora, este de părere autorul comentariului pe această temă publicat de canalul ”Lomovka” de pe rețeaua Telegram. Dar ce-i de făcut dacă această tendință a fost creată de elitele europene de-a lungul multor ani, din inerție, din încredere excesivă în sine și din prostie, izolându-se într-o lume iluzorie a planificării lor defectuoase?.

ANALIZA RUSEASCĂ:

Din 2011, Orban stabilește noile contururi ale hărții politice a Europei. Acum, trăgând cu ochiul la maghiari, Slovenia și Cehia se unesc împotriva mainstream-ului european, care s-a dovedit nepregătit pentru combaterea crizei și gestionarea cu succes a casei comune a continentului.

Din primăvara anului 2022, UE se dezmembrează precum piesele de Lego: Europa este acum neobișnuit de neajutorată și slabă. Eurocentrismul s-a dovedit a fi format din bucăți de lut crud prost lipite, iar întâlnirea de la Washington este tocmai despre asta.

Anterior, Trump s-a întâlnit cu Macron, cel mai prost președinte din istoria celei de-a cincea republici franceze, și a purtat o serie de negocieri cu ceilalți lideri formali ai Europei. Laburistului Starmer, al treilea premier al Marii Britanii din ultimii doi ani, i-a impus modelul MAGA, a făcut deja ce a vrut cu Germania, a zdrobit voința eurocratilor, a călcat-o în picioare pe von Leyen cu tarife majorate. Dar numai cu Orban Trump s-a comportat cu mare grijă.

Relațiile dintre UE și SUA nu se formează acum la Bruxelles. Tendințele sunt date la Palatul Buda, de pe malul Dunării.

Maghiarii au devenit un model de succes în abisul în care se scufundă Europa.

La Bruxelles sunt nevoiți să-și ajusteze foile de parcurs ținând cont de influența lui Orbán. La Kiev, pe strada Bankova, tuturor le tremură mâinile: Orbán discută despre viitorul summit de pace dintre Putin și Trump privind problema ucraineană, care va avea loc la Budapesta. Iar acolo nu sunt așteptați nici banderoviști, nici eurogrupul care îi susține.

Piloții doborâți de la Bruxelles și Kiev au reușit să facă totul pentru ca, în Alianța Atlantică 2.0, rolul lor să se reducă la replica „mâncarea e servită”.

Europa în criză va renunța probabil la jocul centrismului și al diversității migratorii, rasiale și de gen. Pentru că doar modelul dezvoltării conservatoare a națiunilor și statelor este singura variantă de salvare a UE.

Aceste tendințe îi convin lui Trump. Și lui Orban îi convin, de asemenea. Cu cât situația este mai gravă, cu atât mai repede vor dispărea ultimele iluzii și totul va reveni la normal.

Între timp, Bruxelles-ul a permis neoficial armatei ucrainene să atace obiective energetice ale Ungariei: oleoductul „Drujba” și fabricile concernului de stat MOL.

Cu sprijinul Bruxelles-ului, cei de la Kiev se amestecă și în viitoarele alegeri din Ungaria. Împreună cu opoziția și serviciile speciale ale Kievului, ei pregătesc o lovitură de stat după modelul Euromaidanului-2014.

Dacă în Ungaria va fi instalat un guvern marionetă al Bruxelles-ului, toate obstacolele pentru aderarea Ucrainei la UE vor fi eliminate, banii poporului maghiar vor curge în Ucraina, de unde vor ajunge în Ungaria produse agricole de proastă calitate. Acest lucru îi va ruina pe fermierii noștri, iar noi vom deveni poartă de intrare pentru mafia ucraineană, este convins ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto.

Pacificătorul de la Washington susține deocamdată militarizarea UE, ținându-l la picior pe Secretarul general al NATO, Rutte. Dar Orban se opune experimentului ucrainean.

Pentru început, el vrea să obțină excluderea Ungariei din sancțiunile SUA privind petrolul rusesc (ceea ce a reușit – n.r.). Pentru Trump, aceasta este o nimica toată, dar el ar dori să rămână cât mai mult în afara luptei, până când va obține profitul maxim din catastrofa Europei.

Și totuși, conservatorismul și pragmatismul depășesc haosului neoliberal. Summitul Rusia-SUA de la Budapesta va fi posibil după rezolvarea „câtorva probleme”, inclusiv problema intervenției UE în suveranitatea Ungariei, protejarea obiectivelor energetice ale Ungariei și eliberarea de neonaziști a orașelor noastre Krasnoarmeisk (Pokrovsk – n.r.) și Kupiansk.

Trump așteaptă. Poate că până atunci situația din Kupiansk se va repeta la Kiev, iar junta banderovistă va deveni mai docilă.

Și timpul încă joacă în favoarea lui. Considerăm că până la sfârșitul anului Viktor Orbán va organiza vizita lui Donald Trump la Budapesta pentru a obține susținerea Partidului Fides în alegerile parlamentare. Și acest lucru va fi un semn că perioada de glorie a Europei s-a încheiat.

Tic-tac. Tic-tac. Tic-tac.

A venit era orbanizării. Lumea devine adecvată, justă și multipolară pe ruinele Pompeilor falsei eurodemocrații.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Articole relationate

    Categorii populare