Patriarhia: Textul poeziei „Avem o ţară”, „atribuită în mod total eronat în ultimii ani lui Radu Gyr, nu promovează în niciun fel elemente ale vreunei doctrine politice totalitare”

Textul poeziei „Avem o ţară”, „atribuită în mod total eronat în ultimii ani lui Radu Gyr, nu promovează în niciun fel elemente ale vreunei doctrine politice totalitare”, a transmis Patriarhia Română, duminică, referindu-se la interpretarea de către grupul Tronos Junior a melodiei în data de 30 octombrie, după încheierea slujbei de Te-Deum care a avut loc în Catedrala Naţională.

„Interpretarea piesei care are la bază textul poeziei „Avem o ţară” nu poate fi asociată cu vreun cult sau omagiu adus ideologiilor totalitare, nici prin conţinut, nici prin intenţie. Patriarhia Română este conştientă de prevederile legale în vigoare şi le respectă întru totul. De aceea, considerăm că prin interpretarea eronată a adevăratei intenţii – aceea de a utiliza un text cu un mesaj patriotic şi religios – se continuă o campanie de asociere forţată a imaginii Bisericii Ortodoxe Române cu doctrine politice străine de învăţătura de credinţă pe care aceasta o propovăduieşte. De asemenea, reiterăm faptul că Biserica Ortodoxă Română se delimitează public de orice afiliere ideologică sau politică partinică”, este subliniat în comunicat. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Povesti șocante din armata ucraineană: Au mâncat zăpadă, …râme și au slăbit 40 kg

    Au mâncat zăpadă, …râme și au slăbit 40 kg. Anton...

    Războiul din Iran scumpește ciocolata Dubai

    Războiul din Iran a provocat o creștere bruscă a...

    Andrei Caramitru: 90% din români „nu țin minte sau înțeleg mai mult decât o frază simplă”

    Politicienii noștri sunt un DEZASTRU pe comunicare. CATASTROFĂ Așa...

    Orbán renunță la mandatul parlamentar

    Prim-ministrul ungar in exercițiu Viktor Orbán a renunțat la...

    Super iahtul unui oligarh rus traversează Strâmtoarea Hormuz

    Super iahtul „Nord”, cel mai probabil deținut de oligarhul...

    Articole relationate

    Categorii populare