Bolojan știa că proiectul privind pensiile magistraților va pica la CCR

Deputatul PSD Marius Budăi a susținut, miercuri, că premierul Ilie Bolojan știa că proiectul privind pensiile magistraților va fi respins de Curtea Constituțională, social-democratul explicând că în documentele oficiale ale Ministerului Justiției și Consiliului Legislativ s-au semnalat atât absența avizului CSM, cât și viciile ‘de fond’ ale legii.

‘Domnul prim-ministru Ilie Bolojan știa că ‘Legea pensiilor magistraților’ va pica la CCR! Nu mai poate nega acest lucru! Documentele oficiale de la Ministerul Justiției și de la Consiliul Legislativ i-au semnalat domnului prim-ministru atât absența avizului CSM, cât și viciile de fond ale legii. Deci a știut că legea nu are cum să treacă de Curtea Constituțională! A știut că fondurile din PNRR vor rămâne blocate! Acum înțelegem de ce a refuzat propunerea PSD de a se constitui un grup de lucru în Guvern care să vină cu expertiza constituțională astfel încât noua variantă de lege să treacă de CCR’, a scris Budăi, pe Facebook.

El a acuzat că ar fi fost ‘doar o fentă de imagine’ ‘povestea’ cu reforma și amenințarea cu demisia premierului.

‘Toată povestea cu reforma și amenințarea cu demisia a fost doar o fentă de imagine! Citez din punctul de vedere al Ministerului Justiției – ‘semnalăm că este necesar avizul Consiliului Superior al Magistraturii și al Consiliului Economic și Social cu privire la acest proiect de lege’. De asemenea, domnul prim-ministru a fost informat de Consiliul Legislativ că proiectul de lege nu respectă procedura. ‘Din documentele atașate prezentului proiect nu rezultă faptul că acesta a fost avizat de CSM’, iar conform Legii 305/2020 privind CSM ‘Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de acte normate ce privesc activitatea autorității judecătorești”, a menționat social-democratul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    FNGCIMM vine cu o soluție nouă pentru companii: finanțare garantată pentru carburant și transport

    Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici...

    Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 13% în primele 6 luni din 2026

    Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 12,95%, în primul...

    Un senator democrat a blocat proiectul de lege care impune noi sancțiuni împotriva Rusiei

    Senatorul democrat din Georgia, Raphael Warnock, a blocat examinarea...

    Cum își bate joc Guvernul de noi cu „ieftinirea” motorinei

    România asistă la un veritabil Black Friday al motorinei,...

    Consilierul lui Putin: Oceanul Mondial, arenă de luptă geopolitică

    O situație complexă se dezvoltă în prezent în Oceanul...

    Articole relationate

    Categorii populare