După ce Băsescu a spus că România și Franța lucrează împotriva Berlinului, ministrul de externe german vine la București

Ministrul german de externe, Johann Wadephul, a promis luni României și Bulgariei sprijin împotriva Rusiei, în cadrul unei vizite de două zile în cele două țări, relatează dpa.

Cele două state sunt ”parteneri cruciali pentru securitatea și stabilitatea Europei”, a declarat Wadephul înainte de plecarea sa.

Vizita șefului diplomației germane vine la scurt timp după ce fostul președinte Traian Băsescu a spus într-un interviu că România joacă cu Franța împotriva Germaniei.

”Europa de Sud-Est este un punct strategic central al continentului nostru”, a argumentat el.

Amenințarea la adresa frontierelor externe ale UE și a flancului sud-estic al NATO poate fi observată în Marea Neagră, în contextul războiului Rusiei în Ucraina, a afirmat ministrul.

”Tot aici se va decide dacă Europa rămâne capabilă să acționeze – în ceea ce privește securitatea, solidaritatea și dezvoltarea în continuare a uniunii noastre”, a adăugat el.

Wadephul urmează să se întâlnească luni, la Sofia, cu omologul său bulgar, Gheorg Gheorghiev, înainte de a zbura marți la București pentru a se întâlni cu ministrul român de externe, Oana Țoiu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare