Titus Corlățean se retrage din cursa pentru șefia PSD

Proiectul nostru de înnoire profundă a PSD nu este din păcate fezabil. Am intrat în această competiție cu convingerea că putem schimba lucrurile, că putem construi o echipă serioasă, profesionistă, capabilă să redea speranța acestui partid.Dar realitatea e alta. PSD a devenit un spațiu dominat de tranzacții, frici și calcule personale. Nu mai există curaj, dezbatere reală sau dorință de reformă. Am întâlnit mulți colegi care mi-au dat dreptate, dar prea puțini au fost dispuși să se implice deschis. Mulțumesc în mod special, în acest context, mai ales colegilor mei Robert Cazanciuc și Constantin Toma, deși au mai fost și alții, pe care am evitat însă să îi expun, pentru a evita anumite repercusiuni, afirmă senatorul PSD de Dâmbovița Titus Corlățean, care își anunțase candidatura la șefia PSD.

Am tras o concluzie dureroasă, dar necesară: în condițiile actuale, proiectul meu nu este posibil. Închei acest drum după 24 de ani de loialitate față de partid, cu fruntea sus. Nu regret nimic. România are nevoie de o altă direcție. Și merităm mai mult, precizează Corlățean.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare