PROMO PENTRU VECINII NOSTRI: Turul ciclist al Italiei va pleca la anul din Bulgaria

Turul ciclist al Italiei, care a plecat anul acesta din Albania, va începe în Bulgaria în 2026, o premieră în istoria sa, a anunțat vineri proprietarul și președintele RCS Sport, organizatorul Il Giro (9-31 mai 2026), informează AFP.

‘Noi am plecat din Albania în luna mai, iar anul viitor va fi din Bulgaria’, a declarat Urbano Cairo pe marginea Festivalului Sportului organizat de La Gazzetta dello Sport, deținută de grupul RCS, fără a oferi alte detalii.

‘Aceste starturi din străinătate au un impact pozitiv, atât în țările din care se pleacă, cât și pentru italienii care descoperă noi teritorii. Noi stimulăm exporturile italiene, Giro este un ambasador al sportului în lume’, a spus el.

Il Giro va începe pentru a șaisprezecea oară în istoria sa din străinătate, o mișcare care se accelerează din 2010, cu plecări din Olanda (2010, 2016), Danemarca (2012), Regatul Unit (2014), Israel (2018), Ungaria (2022) și Albania (2025), pentru trei etape.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Președintele Serbiei: În două-trei zile, Dunărea va deveni nenavigabilă

    Dunărea va deveni nenavigabilă în două-trei zile din cauza...

    Cum îi supraveghează chinezii pe străini

    Autoritățile chineze utilizează un sistem la scară largă pentru...

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Asaltul francmasonilor in universitățile britanice

    Francmasonii britanici încearcă să atragă tineri în rândurile lor....

    Mașina Timpului la Castrul Roman de la Călugăreni

    Muzeul Județean Mureș a reușit să deschidă porțile unei...

    Rusia a distrus exporturile Ucrainei: Firmele sunt afectate deoarece nu își pot plăti împrumuturile

    Exporturile ucrainene sunt îngreunate și, în unele cazuri, suspendate,...

    Articole relationate

    Categorii populare