OMV Petrom: România nu e departe de blackout

Franck Neel, membru Directoratul OMV Petrom, responsabil cu activitatea de Gaze și Energie, avertizează la Profit Energy.forum că România nu este departe de riscul unui blackout. Semnalează că exportul de energie ieftină și importul de energie scumpă arată dezechilibrele structurale din sistemul energetic românesc, transmite Profit.ro.

„În 2019, când am venit la evenimentul vostru, din cauza reglementărilor foarte stricte, exista riscul de blackout. Din păcate, ceea ce am văzut anul acesta pe piață arată că nu suntem foarte departe de acel scenariu”, a spus Neel. El a explicat că măsurile dure au afectat încrederea investitorilor și au frânat proiectele mari. „Am fost pe punctul de a închide centrale pe gaz, din cauza impozitării masive pentru a susține schemele de prețuri. A fost o perioadă foarte dificilă și este extrem de complicat să gestionezi o centrală pe gaz în aceste condiții”, a precizat oficialul OMV Petrom.

Potrivit lui Neel, piața energetică funcționează în prezent în dezechilibru. „Exportăm electricitate ieftină și importăm electricitate scumpă. Aceasta este situația actuală, care are legătură cu portofoliul de producție al României”, a afirmat el. Oficialul a criticat și programele succesive de sprijin pentru panouri fotovoltaice, considerând că prioritatea trebuia să fie stocarea. „Aveam deja suficientă producție solară. Nu trebuia să mai facem un nou val de susținere, ci să direcționăm banii către baterii. Avem nevoie de capacități de stocare, nu de și mai multă producție solară pe care ajungem să o exportăm”, a subliniat Neel.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare