Rareș Bogdan, vrea acțiuni in sprijinul fermierilor: Scutirea de obligații administrative inutile, flexibilitate în aplicarea normelor de mediu și creșterea finanțării pentru micii fermieri

Pe agenda plenului Parlamentului European din această săptămână: Întărirea poziției fermierilor – votăm două chestiuni. 1: scutirea de obligații administrative inutile, flexibilitate în aplicarea normelor de mediu și creșterea finanțării pentru micii fermieri; 2: norme privind etichetarea și lanțul scurt de aprovizionare, precum și reguli pentru obținerea de derogări de la normele UE în materie de concurență, afirmă europarlamentarul PNL/PPE Rareș Bogdan.

RARES BOGDAN DESPRE CELELALTE PUNCTE DIN AGENDA PE:

***viitorul sectorului auto – anularea interdicției de vânzare a mașinilor cu combustie

***două moțiuni de cenzură, depuse de extrema dreaptă și extrema stângă;

***suspendarea regimului de călătorii fără viză pentru a combate amenințările hibride;

***încălcarea spațiului aerian și infrastructurii critice ale UE de către Rusia. Va fi o dezbatere miercuri împreună cu reprezentanți ai Președinției daneze a Consiliului UE și ai Comisiei Europene, iar joi votăm rezoluția în care cerem sprijin concret pentru România, Polonia, Estonia și Danemarca, o colaborare mai pragmatică UE – NATO și dezvoltarea prioritară a capacității de apărare împotriva dronelor.

***rezoluție privind actualizarea Pilonului european al drepturilor sociale și investiții consistente în reducerea riscului de sărăcie, cu accent pe copii și educația publică de calitate, pe măsuri eficiente pentru a inversa depopularea și o tranziție verde echitabilă

***reluarea sacțiunilor UE împotriva Iranului;

Hot this week

Topics

Mai mult

    Mineralul mai scump ca aurul

    Oamenii de știință de la Centrul de Științe Kola...

    Microdramele chinezești de 11 miliarde de dolari

    Episoadele de două minute, cândva considerate telenovele de nivel...

    Trump intenționează să vândă dreptul de a previzualiza postările sale de pe rețelele sociale

    Președintele american Donald Trump intenționează să vândă oportunitatea de...

    Cel mai frumos castel baroc din România a fost restaurat

    După aproape trei ani în care ecoul uneltelor de...

    Articole relationate

    Categorii populare