spot_img
vineri, 5 decembrie, 2025
11.6 C
București

Viktor Orbán acuză o operațiune a unor servicii străine pentru răsturnarea guvernului

Vicepremierul Zsolt Semjén a avut dreptate că a trebuit să se se implice în cazul Institutului de corecţie de pe strada Szőlő din Budapesta, care a fost un atac împotriva capacităţii de acţiune şi de funcţionare a Guvernului Ungar, „o tentativă de răsturnare bine construită, ce nu a exclus nici firul serviciilor secrete străine” – a declarat prim-ministrul Viktor Orbán, în ediţia de luni a emisiunii online „Ora luptătorilor”.

Aici nu pe Semjén Zsolt sau pe un alt membru al guvernului au vrut să-i atace, ci au urmărit să fie pus asupra noastră un stigmat de tip calomnios, în faţa căruia jumătate de ţară, pe bună dreptate, să se revolte, iar guvernul să poată fi slăbit, paralizat sau chiar răsturnat – a explicat Viktor Orbán.

Politicianul de la Budapesta a menţionat că în acest caz guvernul a trecut la contraatac. A precizat că atacuri prin ştiri false şi calomnii se produc frecvent, iar el ca politician, de obicei, le ignoră, însă de data aceasta a acceptat argumentaţia lui Zsolt Semjén că „este vorba de o calomnie gravă” şi a trebuit să ne implicăm în această problemă.

Premierul a adăugat că a acceptat poziţia lui Zsolt Semjén deoarece „membrii Guvernului au fost acuzaţi de cea mai gravă infracţiune posibilă”, iar dacă cineva ar fi comis-o, „guvernul ar trebui să plece imediat”.

Zsolt Semjén „a avut dreptate: aceasta este o calomnie gravă, iar o asemenea calomnie nu poate fi ignorată. În cursul investigaţiei s-a dovedit că totul a fost o tentativă de răsturnare a guvernului bine construită, care nu a exclus nici firul serviciilor secrete” – a afirmat prim-ministrul.

Viktor Orbán a subliniat că în acest caz nu doar onoarea, ci şi capacitatea de funcţionare a guvernului şi a statului trebuie apărate. Premierul a declarat că „se pot aştepta lucruri grave şi consecinţe grave” în legătură cu acest caz.

Şeful guvernului de la Budapesta a menţionat că se poate vedea cine a lansat informaţiile, cum au fost preluate de alte instituţii media, până unde s-a ajuns cu nominalizarea unor persoane şi cum s-au implicat politicieni de opoziţie de la Péter Magyar (preşedintele Partidului Tisza) până la Klára Dobrev (preşedinta Convenţiei Democrate). Cei doi susţin, chiar şi azi, aceste acuzaţii, iar aceşti politicieni comit zilnic infracţiuni – a subliniat premierul, şi a arătat că acest lucru, se pare că este dirijat de cineva.

Viktor Orbán a atras atenţia asupra faptului că acele persoane care au participat la răspândirea ştirilor false legate de Institutul de corecţie de pe strada Szőlő, au ştiut exact că săvârşesc o infracţiune, fapt care are şi va avea consecinţe juridice.

Răspunzând la opinia unui cititor, premierul a subliniat că în clipa în care apare o suspiciune de abuz asupra unui copil, autorităţile intervin imediat.

Acesta a adăugat că în Ungaria există un sistem de protecţie a copilului eficient şi bine funcţional. Este o lume dificilă, nu funcţionează fără greşeli, dar aici muncesc mii de oameni serioşi, dedicaţi, oneşti, care îşi asumă cea mai grea muncă. „Uneori se întâmplă să apară printre ei un măr stricat”, dar este imediat eliminat – a afirmat Viktor Orbán.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Campioana europeană a Ucrainei la sărituri în apă a cerut cetățenia rusă

    Campioana europeană a Ucrainei la sărituri în apă Sofia...

    FMI avertizează UE: Nu vă atingeți de activele înghețate ale Rusiei

    Fondul Monetar Internațional pledează pentru respectarea dreptului internațional în...

    Spania, avertisment de urgență privind ciocolata Milka

    Agenția Spaniolă pentru Siguranța Alimentară și Nutriție a emis...

    Articole relationate

    Categorii populare