spot_img
joi, 22 ianuarie, 2026
0.7 C
București

Partidul Maiei a câștigat majoritatea in viitorul Parlament, Opoziția acuză fraude

PAS are deja peste 47 la sută din voturi, ceea ce i-ar aduce 52 de mandate în Parlament, în timp ce Blocul Patriotic ar lua 28 de mandate, Blocul Alternativa – 9 mandate, iar Partidul Nostru şi partidul Democraţia Acasă ar avea câte 6 locuri în noul Parlament, potrivit alegeri.md.

Președintele Partidului Socialiștilor din Moldova, Igor Dodon, a îndemnat partidele de opoziție să organizeze un protest pașnic pe 29 septembrie, a doua zi după alegerile parlamentare.

Partidul Socialist, alături de alte trei forțe politice, face parte din Blocul Electoral Patriotic de opoziție, care, printre altele, pledează pentru restabilirea formatelor de cooperare cu Uniunea Economică Eurasiatică și Comunitatea Statelor Independente (CSI) și este considerat pro-rus.

Reprezentanţii Blocului Patriotic – formaţiunea prorusă clasată pe locul al doilea în alegerile legislativă din Republica Moldova, dar cu un scor sub aşteptările sale – au protestat la sediul Comisiei Electorale Centrale, duminică seara, după închiderea secţiilor de vot, pentru „a apăra votul poporului”, relatează presa locală.

Totodată, Dodon a cerut Comisiei Electorale Centrale să numere voturile corect şi să nu facă „scheme”, pentru că majoritatea în Republica Moldova este „împotriva PAS”.

El şi-a chemat oamenii să protesteze luni, la ora 12:00, pentru a apăra „victoria poporului împotriva PAS”.

„Dacă în noaptea asta vor fi falsificări, noi mâine nu vom recunoaşte alegerile parlamentare şi falsificarea şi vom cere alegeri repetate”, a anunţat Dodon.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scamatoria reducerii deficitului bugetar

    Incredibil. Reducerea "surpriza" a deficitului de la 8.4 la...

    DE RÂSU-PLÂNSU: Ministrul Fondurilor Europene povestește cu cine s-a întâlnit la Davos

    Ministrul Fondurilor Europene Dragoș Pâslaru, prezent cu delegația României...

    Țoiu ne aburește după palma Ucrainei

    O veste a căzut ieri ca un trăznet: a...

    Copenhaga: NU negociem vânzarea Groenlandei

    Ministrul danez de externe, Lars Løkke Rasmussen, a respins...

    Emisarul lui Trump pentru misiuni speciale: Serbia trebuie să urmeze calea americană, nu cea europeană

    Emisarul președintelui american Donald Trump pentru misiuni speciale, Richard...

    Articole relationate

    Categorii populare