Ungaria cere UE să urmeze exemplul Trump și să declare Antifa mișcare teroristă

Ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a îndemnat sâmbătă Uniunea Europeană să urmeze exemplul președintelui american Donald Trump și să clasifice mișcarea Antifa, care reunește grupuri de extremă stânga ce se definesc ca antifasciste, drept organizație teroristă, relatează AFP.

‘Ungaria este convinsă că, într-o problemă atât de crucială, Europa trebuie să își alinieze acțiunile cu cele ale Statelor Unite’, a scris Peter Szijjarto pe X, publicând o scrisoare către șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas.

Mișcarea Antifa, ‘această rețea violentă de extremă stânga, a comis atacuri brutale în toată Europa, inclusiv la Budapesta’, a spus el.

‘Spre marele nostru regret, suspecții au scăpat ulterior de justiție găsind refugiu în statele membre ale UE, care au refuzat să-i extrădeze în Ungaria’, a precizat el în scrisoarea adresată șefei diplomației europene.

Pe X, el menționează cazul activistei antifasciste italiene Ilaria Salis, căreia ‘i s-a acordat imunitate după ce a devenit membră a Parlamentului European’.

Ilaria Salis a fost arestată în februarie 2023, împreună cu alți militanți, precum activista germană Maja T., la Budapesta, în timp ce protesta împotriva ‘Zilei de Onoare’, o comemorare anuală organizată de cercurile neonaziste.

Alegerea sa în Parlamentul European în iunie 2024 a dus la ridicarea arestului la domiciliu în Ungaria, unde fusese anterior închisă timp de peste un an.

Miercuri, la o săptămână după asasinarea activistului ultraconservator Charlie Kirk, președintele american Donald Trump a desemnat mișcarea Antifa drept organizație ‘teroristă’.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump vrea potasiu din Belarus pentru a lovi Canada

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat luni că Washingtonul...

    Călin Georgescu reținut pentru 24 de ore

    Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT pentru...

    „Noul” Muzeu al Banatului Montan din Reșița

    Vă invit din tot sufletul să mergeți să vedeți...

    Kelemen Hunor dă semnalul retragerii lui Siegfried

    Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că 'ceea...

    Primarul liberal bătăuș al Reșiței șantaj cu pumnul și cu Casa

    Primarul bătăuș al Reșiței Nelu Popa supranumit Zanzibar e...

    Pentru prima dată in istorie CDU sub 5%

    În Mecklenburg-Pomerania Inferioară, AfD a obținut 38,2% și a devenit...

    Turcoaica stângii radicale care a câștigat Berlinul

    Rezultatul alegerilor de la Berlin a trecut rapid granițele...

    Articole relationate

    Categorii populare