Viktor Orbán: Va fi lansată o consultare naţională privind planurile scurse în spaţiul public ale partidului de opoziţie Tisza, de majorare a taxelor

Şi alegerile de anul viitor vor fi despre încredere, însă adversarii se află într-o totală pierdere de credibilitate – a declarat, duminică, prim-ministrul şi preşedintele Fidesz, Viktor Orbán, la picnic-ul de la Kötcse, organizat de Fundaţia pentru Ungaria Civică. Viktor Orbán a anunţat că vŞi alegerile de anul viitor vor fi despre încredere, însă adversarii se află într-o totală pierdere de credibilitate – a declarat, duminică, prim-ministrul şi preşedintele Fidesz, Viktor Orbán, la picnic-ul de la Kötcse, organizat de Fundaţia pentru Ungaria Civică. Viktor Orbán a anunţat că va fi lansată o consultare naţională privind planurile scurse în spaţiul public ale partidului de opoziţie Tisza, de majorare a taxelor. Şeful guvernului a subliniat că, „dacă vom avea un guvern incompetent, vom ajunge la faliment”.

Viktor Orbán a accentuat că adversarii „au introdus secretul şi secretomania în acest sezon politic”. „Cel care umblă în penumbră şi în întuneric are intenţii rele”, a adăugat premierul. Noi întotdeauna am făcut ceea ce am spus şi ceea ce am spus am realizat – a mai afirmat şeful guvernului de la Budapesta. Acesta a amintit că aşa s-a întâmplat atunci când „au trimis acasă” Fondul Monetar Internaţional, când au creat un milion de locuri de muncă, când au menţinut ţara fără migranţi, când au rămas în afara războiului, dar şi în privinţa protecţiei copilului, sprijinului pentru familie, reducerii taxelor şi reintroducerii celei de-a 13-a pensii. Potrivit premierului, datorită acestei încrederi câştigate au reuşit să câştige succesiv alegerile.

Am făcut ceea ce am spus. Din asta se construieşte ceea ce dă esenţa politicii şi ceea ce este cel mai important în politică: încrederea, a explicat Viktor Orbán. Referindu-se la adversarii politici, acesta a remarcat: „Gyurcsány şi ai lui au fost mai isteţi, pentru că ei au spus după alegeri că au înşelat oamenii, în timp ce partidul Tisza a spus deja înainte de alegeri că îi va înşela pe oameni”.. Şeful guvernului a subliniat că, „dacă vom avea un guvern incompetent, vom ajunge la faliment”.

Viktor Orbán a accentuat că adversarii „au introdus secretul şi secretomania în acest sezon politic”. „Cel care umblă în penumbră şi în întuneric are intenţii rele”, a adăugat premierul. Noi întotdeauna am făcut ceea ce am spus şi ceea ce am spus am realizat – a mai afirmat şeful guvernului de la Budapesta. Acesta a amintit că aşa s-a întâmplat atunci când „au trimis acasă” Fondul Monetar Internaţional, când au creat un milion de locuri de muncă, când au menţinut ţara fără migranţi, când au rămas în afara războiului, dar şi în privinţa protecţiei copilului, sprijinului pentru familie, reducerii taxelor şi reintroducerii celei de-a 13-a pensii. Potrivit premierului, datorită acestei încrederi câştigate au reuşit să câştige succesiv alegerile.

Am făcut ceea ce am spus. Din asta se construieşte ceea ce dă esenţa politicii şi ceea ce este cel mai important în politică: încrederea, a explicat Viktor Orbán. Referindu-se la adversarii politici, acesta a remarcat: „Gyurcsány şi ai lui au fost mai isteţi, pentru că ei au spus după alegeri că au înşelat oamenii, în timp ce partidul Tisza a spus deja înainte de alegeri că îi va înşela pe oameni”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump vrea potasiu din Belarus pentru a lovi Canada

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat luni că Washingtonul...

    Călin Georgescu reținut pentru 24 de ore

    Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT pentru...

    „Noul” Muzeu al Banatului Montan din Reșița

    Vă invit din tot sufletul să mergeți să vedeți...

    Kelemen Hunor dă semnalul retragerii lui Siegfried

    Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că 'ceea...

    Primarul liberal bătăuș al Reșiței șantaj cu pumnul și cu Casa

    Primarul bătăuș al Reșiței Nelu Popa supranumit Zanzibar e...

    Pentru prima dată in istorie CDU sub 5%

    În Mecklenburg-Pomerania Inferioară, AfD a obținut 38,2% și a devenit...

    Turcoaica stângii radicale care a câștigat Berlinul

    Rezultatul alegerilor de la Berlin a trecut rapid granițele...

    Articole relationate

    Categorii populare