spot_img
sâmbătă, 24 ianuarie, 2026
0.1 C
București

POVESTE SPUMOASĂ, DAR TRISTĂ: Politică externă la șpriț

Vai, că mi-am amintit, dacă tot ne dăm de-a dura pe politică externă. Mereu am fost praf, pământ de flori. Eram în Târgu Mureș, venise Teodor Baconschi, ministru de externe. Era ceva paranghelie, după se făcuse de-o băută, că nu era Bolojan. Era, dar el șprițuia pe la Oradia lui. Președinte era Traian Băsescu. Toți eram cu șprițul în nas, cred că și domnul Băsescu, dar nu era cu noi. Pe plan extern era o mare frăsuială cu Siria. Cred că Siria era. De-odată, îi sună telefonul lui Baconschi. Se uită la telefon, se ridică, ridică și-un deget și spune cu solemnitate: „Șșșșt, e domnul președinte!”. El asculta ce spune președintele, noi eram cu ochii cât cepele. „Mă gândesc și vă sun în 5 minute, domnule președinte”, a spus Baconschi solem. S-a așezat și a spus audienței: „Domnul președinte vrea să știe care este poziția României în legătură cu Siria, că-l întreabă unii”. Am crezut că face un brainstorming, o celulă de criză, că face ceva. A mai băut un pahar de șpriț, după care l-a sunat pe Băsescu. Solemn, în picioare. ”Domnule președinte, vedem ce fac alții și așa facem și noi”, i-a transmis ministrul de externe președintelui, a scris jurnalista Cora Muntean pe Facebook.

Pentru această întâmplare, există martori, însă e un om, al cărui nume nu-l dau, cu care mă amuz teribil de această întâmplare de câte ori ne vedem. Și domnul mereu spune: „Credeam că asistăm la un moment istoric, când colo…”., conchide Muntean.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Important general chinez, anchetat

    Generalul superior al armatei chineze, Zhang Yuxia, este investigat...

    Coldea cere la Davos puterea absolută a Serviciilor Secrete

    Fostul prim-adjunct al SRI, gen(r) Florian Coldea, a susținut...

    USR susține Ursul

    Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat pe Facebook că...

    Reuters: Putin și Trump au stabilit împărțirea Ucrainei la Anchorage

    În timpul discuțiilor din Alaska, președintele rus Vladimir Putin...

    Șeful CJ Dâmbovița: Centura orașelor Pucioasa și Fieni intră în linie dreaptă!

    Centura Orașelor Pucioasa și Fieni intră în linie dreaptă!...

    Articole relationate

    Categorii populare