Neue Zürcher Zeitung: Pare tot mai la modă să te dai antisemit în România

Pare tot mai la modă să te dai antisemit în România. Un antisemitism ambalat cu grijă, dar afișat ca formă de rebeliune, ceva „cool” și rezonant cu mândria națională. Cam asta spune titlul articolului despre revizionismul din România, scrie Neue Zürcher Zeitung: „Noua dreaptă își etalează ura antisemită”, conform Deutsche Welle.

În timpul dictaturii comuniste, dar și mult timp după aceea, peste pogromul din România s-a așternut o tăcere propagandistică. A fost în această tăcere, de fapt, negare și falsificare. „Abia de a era în conștiința publică. Mai degrabă ignoranța, minimalizarea și chiar dezinformarea deliberată au marcat imaginea implicării României în Holocaust”, notează principalul cotidian de limbă germană din Elveția.

În mod paradoxal, dezghețul i se datorează recent decedatului președinte postcomunist Ion Iliescu: „Este una dintre moștenirile (sale – n.red.) marcante faptul că, în 2003, a convocat o comisie internațională de istorici pentru a elabora un raport privind faptele Holocaustului în România.”

A rezultat un raport de peste 400 de pagini, pe care Iliescu a putut să-l prezinte public în 2004 în Parlament. Erau acolo evocate ordinele de deportare a evreilor și romilor români, erau expuse crimele de tip pogrom și demontate mituri istorice de tip țap ispășitor, precum cel al „judeo-bolșevicilor”. Raportul se opunea „valului de glorificare a lui Ion Antonescu, Conducătorul, care a cuprins țara după schimbarea de regim din 1989”. 

NZZ observă că președintele liberal-conservator Nicușor Dan și-a început mandatul prezidențial cu stângăcii între care se remarcă și „decizii neașteptate pe terenul confruntării cu demonii trecutului”. Este, desigur, o referire la trimiterea către Curtea Constituțională a așa-numitei „legi Vexler”, adoptată în Parlament, ce presupune interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, xenofob, precum și a cultului personalităților vinovate de crime de război. „A provocat consternare și speculații asupra motivelor sale”, iar decizia Curții, care a confirmat legea, fac ca obiecțiile lui Dan să sune „goale și puțin convingătoare”. 

NZZ amintește, citându-l pe publicistul berlinez originar din România William Totok, că Dan a refuzat încă din 2022, pe când era primar al Bucureștiului, să pună la dispoziție un spațiu pentru construirea unui muzeu al Holocaustului. Iar deputatul minorității evreiești, Silviu Vexler, autorul inițiativei legislative, l-a acuzat pe președinte că „relativizează pericolele extremismului”.

Astfel, încheie Neue Zürcher Zeitung, „consensul social fragil, abia încălcat de câțiva indivizi”, privind recunoașterea implicării României în Holocaust, „ar putea să se fisureze în contextul întăririi partidelor de dreapta radicală” și a antisemitismului din nou vizibil în spațiul public.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia a distrus exporturile Ucrainei: Firmele sunt afectate deoarece nu își pot plăti împrumuturile

    Exporturile ucrainene sunt îngreunate și, în unele cazuri, suspendate,...

    Trump se ceartă cu propriul Departament de Justiție

    Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că nu...

    Bloomberg: Războaiele și clima cresc prețurile la alimente

    Conflictele și condițiile meteorologice reprezintă o amenințare pentru principalele...

    Explozie într-o cafenea din Moscova: Minim 3 morți și 15 răniți

    Departamentul de Transport din Moscova a anunțat închiderea mai...

    Vești proaste, dar și vești relativ optimiste, de pe Dunăre

    România traversează una dintre cele mai dificile perioade hidrologice...

    2 directori Gazprom, arestați

    Tribunalul Zamoskvoretsky l-a arestat pe Igor Moiseenko, director general...

    Mineralul mai scump ca aurul

    Oamenii de știință de la Centrul de Științe Kola...

    Articole relationate

    Categorii populare