Dezastru pe calea ferată: Întârzieri şi de 2 ore spre mare, rută modernizată cu un miliard de euro. Din PNRR se taie 1,5 md euro

În plin sezon de vacanţă, trenurile CFR Călători înregistrează întârzieri de la câteva minute la câteva ore pe anumite rute, deşi condiţiile din vagoane sunt precare, iar pasagerilor nu li se asigură nici măcar aer condiţionat, scrie ZF.

Ieri, tabela de plecări a CFR Călători arăta un haos, cu întârzieri de 85 minute pentru trenul programat să plece spre mare la ora 8 dimineaţa (IR 1994: Bucureşti Nord-Constanţa), pe una din cele mai solicitate rute în plin sezon estival, renovată cu un miliard de euro.

De altfel, întârzierile sunt în lanţ în condiţiile în care unele trenuri programate să ajungă în Gara de Nord, cel mai mare nod feroviar, afişau întârzieri mari. Pe tabela de sosiri, pentru trenul care sosea ieri dimineaţa de la Craiova (IR 1994) era afişată o întâr­ziere de 100 de minute, în timp ce trenul care ajungea de la Vatra Dornei avea întârzie­re de 140 de minute (IRN 1654).

Între timp, lista proiectelor din PNRR care pierd bani arată că de la calea ferată se vor tăia circa 1,5 mld. euro, deşi acesta este un sector care de ani de zile are nevoie de modernizare pentru ca trenurile să devină mai eficiente.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare