Consiliul Județean Mehedinți a găzduit o întâlnire între reprezentanții instituției și oficialii Regiunii Liberec (Republica Cehă), conduși de guvernatorul Martin Půta și Excelența Sa, Ivo Svoboda, Consulul Cehiei la București.
Întâlnirea bilaterală a avut loc în ziua în care s-au împlinit doi ani de la aprobarea în Consiliul Județean Mehedinți a hotărârii care a parafat Parteneriatul de Cooperare cu Regiunea Liberec, un acord care, în 2023, a deschis drumul către schimburi de experiență și proiecte comune.
“Acum ca și atunci, am subliniat importanța culturii și turismului ca punți de legătură între comunități și am invitat oaspeții noștri să descopere frumusețea locurilor, ospitalitatea mehedințenilor și identitatea acestui colț de țară.
După ce, pe parcursul săptămânii trecute, delegația cehă a vizitat zona de nord a județului Mehedinți și Peștera Topolnița, astăzi ne-au împărtășit impresiile frumoase cu care au rămas și oportunitățile de cooperare pe care le-au identificat pentru perioada următoare.
La rândul meu, le-am propus două paliere pe care să ne axăm activitățile comune. Pe de o parte, din punct de vedere cultural și istoric, Centrul Cultural “Nichita Stănescu” și Muzeul Regiunii Porților de Fier vor colabora cu instituțiile omologilor din Liberec, iar, pe de altă parte, Direcția Administrarea Geoparcului Platoul Mehedinți va deschide colaborarea în domeniul turismului.
În acest sens, după modele care s-au arătat eficiente inclusiv în Regiunea Liberec, îmi propun să deschid perspectiva înființării unor Organizații de Management al Destinației pentru cele mai importante zone turistice din județul Mehedinți, care să sporească promovarea și exploatarea Clisurii Dunării, a zonei de nord a județului Mehedinți și a municipiului Drobeta Turnu Severin.
Cooperarea dintre Consiliul Județean Mehedinți și Regiunea Liberec a început și are un parcurs frumos, prin implicarea lui Tibi Pospisil, viceprimarul comunei Dubova și reprezentant al comunității cehe din localitatea Eibenthal, căruia îi mulțumesc și îl asigur de toată disponibilitatea de a sprijini inițiativele frumoase pe care le are.
De asemenea, le mulțumesc guvernatorului Martin Půta, E.S. Ivo Svoboda, Consulul Cehiei la București, deputatului în Parlamentul Cehiei, Martin Hájek și întregii delegații pentru vizită.
La întâlnirea pe care am găzduit-o am fost însoțit de vicepreședinții Consiliului Județean Mehedinți, Doinița Chircu și Ionică Negru, senatorul Oana Buzatu și secretarul de stat Bogdan Simcea, managerul Centrului Cultural “Nichita Stănescu”, Tania Lăin, managerul Muzeului Regiunii “Porților de Fier”, Nicolae Drăghiea, directorul Direcției Buget din cadrul Consiliului Județean Mehedinți, Loredana Vijulie și directorul Direcției Administrarea Geoparcului Platoul Mehedinți, Claudiu Cenușe.”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.



