Frustrările lui Daniel David

Frustrările lui Daniel David și ingineriile lui naționale (I). Daniel David publică ,,Psihologia poporului român”, cu subtitlul extins din imagine, pus chiar pe copertă, ceea ce, grafic, este inutil și redundant, în 2015, la Editura Polirom. Apariția cărții generează un adevărat delir mediatic, cu prezentări maximaliste și encomiastice, accentul fiind pus pe concluzia că, iată, poporul român are acum o oglindă și este prins acolo ca într-un insectar analitico-reflexiv din care nu se va mai putea extrage. În sfârșit, după tentativele lui Dumitru Drăghicescu (Alcalay, 1907) și Constantin Radulescu-Motru (1937), a apărut și adevărata anamneză a ființei noastre naționale, o radiografie nemiloasă și ,,științifică” a acesteia. Am subliniat ,,științifică” fiindcă acest cuvânt-fetiș, aceasta mantră, la rândul ei subiect de analiză psihologică, este o adevărată obsesie în narațiunea autorului, scrie criticul de artă Pavel Șușară pe facebook.

CE MAI SUSȚINE PAVEL ȘUȘARĂ:

Opusul, de aproape patru sute de pagini, scrise cu un corp de literă de cca. 11 pct, la distanța dintre rânduri de 1,5, este realmente unul masiv, cu o subînțeleasă vocație epopeică. Studiul este împărțit în cinci capitole mari, în afara de introducere, de concluzii și anexe, subîmpărțite, la rândul lor, într-o sumedenie de subcapitole care detaliază enunțurile generale. Cele cinci capitole privesc o problematică vastă și, oarecum concentrică, adică sfera largă, istorică și metodologică, se restrânge continuu până la detalierea analitică a subiectului. Ele se succed astfel:

  1. Scurt istoric: de la Wolkerpsychologie la psihologia interculturală. Cazul psihologiei poporului român.
  2. Psihologia românilor. Fundamente teoretice și metodologice.
  3. Fundamente despre români și România.
  4. Psihologia românilor. Rezultate.
  5. Profilul psihologic al românilor.

În ceea ce privește tezele referitoare la români, de-a lungul întregului discurs, fiindcă temele sunt îngropate chiar in capitole, ele s-ar putea rezuma astfel:

  • individualismul egoist familial
  • încrederea socială scăzută
  • profilul psihologic în dinamică, nu unul determinat genetic
  • predicțiile care derivă din profilul analizat.

În principiu, de interes pentru atitudinea, filosofia și concluziile autorului sunt capitolele 4 și 5, în rest asistăm la o enormă erupție de justificări metodologice, de multe ori la limita incantației, și la o autojustificare patetică, în care mai scapă și accente cvasimistice, cum ar fi faptul că această carte a fost cumva profețită cu șaptezeci de ani în urmă, de către Rădulescu-Motru, iar autorul, adică Daniel David, este cel ales să execute mandatul. Cum a reușit el să-și îndeplinească menirea și să se autoproclame un fel de Moise al românilor, pe calea recuperării lor în lume, voi încerca să dezvolt în postările care urmează.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Criza locuințelor, marea problemă a Spaniei: Maricarmen Abascal, cazul care a șocat

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez a asigurat-o duminică pe Maricarmen...

    Interzicerea exporturilor de motorină americană ar lovi din plin UK

    Regatul Unit s-ar putea confrunta cu consecințe grave dacă...

    Oaia de un milion de dolari

    Rasa Arashan a fost înregistrată oficial în Kârgâzstan în...

    Articole relationate

    Categorii populare