APADOR-CH îi cere lui Nicușor să retrimită legea antilegionari in Parlament

Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) i-a transmis astăzi Președintelui României solicitarea de a nu promulga Legea pentru modificarea și completarea OUG nr. 31/2002 și a Legii nr. 157/2018, cerînd totodată trimiterea ei înapoi la Parlament, pentru reexaminare, în vederea corectării unor probleme grave de claritate și previzibilitate.

”Deși Curtea Constituțională – instituție cu o natură prea mult politică și prea puțin juridică – a respins ieri sesizarea de neconstituționalitate depusă de Președinte, considerăm că Legea privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvîrşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război rămîne neclară și impredictibilă, aspect sesizat de altfel și de Consiliul Legislativ, în avizul dat înainte de adoptarea legii.

APADOR-CH consideră că este incontestabilă nevoia de a combate ideologii care, pe parcursul istoriei, au dus la crime, suferințe și catastrofe umanitare, dar, în același timp este necesar ca acțiunile interzise, mai ales printr-o lege penală, să fie cît mai clar definite, pentru ca destinatarii legii să poată întelege în mod foarte clar ce le este permis și ce le este interzis să facă. A înlocui, într-o lege penală, definițiile juridice cu concepte istorice și politice, astfel cum, explicit, admite Curtea Constituțională prin decizia din 17 iulie 2025, nu contribuie la claritatea, precizia și predictibilitatea unei legi.

Riscul unor definitii ambigue este crearea posibilității unor abuzuri de interpretare, în urma cărora criticile aduse puterii sau criticile aduse anumitor politici publice ar putea fi interpretate ca manifestări extremiste, deci sancționabile penal, cu închisoarea.

De aceea am cerut Președintelui retrimiterea legii în Parlament, pentru o reexaminare în acord cu principiile statului de drept și cu standardele internaționale privind claritatea normelor penale” se arată în comnicat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Articole relationate

    Categorii populare