Una dintre cele mai mari școli din Mehedinți a intrat in renovare

Una dintre cele mai mari școli gimnaziale din județul Mehedinți, Școala Gimnazială Nr. 14 din Drobeta-Turnu Severin, a intrat într-un amplu proces de reabilitare și modernizare.

„Clădirea în care își desfășoară activitatea zilnic aproape 800 de elevi și cadre didactice va fi modernizată printr-un proiect în valoare de 9,14 milioane de lei (TVA inclus), finanțat din fonduri europene, prin Programul Regional 2021–2027, și bugetul local.
Lucrările vizează creșterea eficienței energetice, modernizarea completă a infrastructurii tehnice și, mai ales, aducerea clădirii la standarde ridicate de siguranță, în conformitate cu normele actuale.” A anunțat primarul Severinului, Marius Screciu.

Pe măsură ce lucrările vor avansa, autoritățile analizează varianta relocării temporare a elevilor într-o altă unitate de învățământ, odată cu apropierea noului an școlar. Școala a fost dată în folosință în urmă cu peste 50 de ani și nu a beneficiat, până acum, de nicio reabilitare majoră. În prezent, unitatea dispune de 25 de clase și un laborator de informatică.

„Este o investiție foarte importantă pentru unitatea noastră de învățământ, sunt 50 de ani de când a fost dată în folosință și nu a avut o reabilitare generală. Este foarte important că se creează toate facilitățile de prevenire și stingere a incendiilor, dar bineînțeles că și partea de lucrări de modernizare este extrem de importantă pentru ca elevii noștri să învețe în cele mai bune condiții”, a declarat Florin Sima, directorul Școlii Gimnaziale nr.14.

„Intervențiile prevăzute vizează termoizolarea fațadelor, refacerea acoperișului, montarea de panouri solare, înlocuirea tâmplăriei, modernizarea instalațiilor electrice, termice și sanitare, instalarea corpurilor de iluminat LED și construirea unei rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități. Un aspect important este conformarea clădirii la cerințele ISU, cu toate sistemele necesare pentru siguranță la incendiu. De asemenea, sala de sport va fi complet renovată, atât din punct de vedere structural, cât și al instalațiilor și eficienței energetice. Avem un termen contractual de doi ani și toată convingerea că lucrările se vor desfășura conform graficului de execuție”, a adăugat Cosmin Popescu, reprezentantul firmei care execută lucrările.

După finalizarea lucrărilor, școala va fi dotată cu mobilier nou, echipamente digitale și materiale didactice, printr-un proiect complementar în valoare de 7 milioane de euro, care vizează toate unitățile de învățământ din municipiu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Articole relationate

    Categorii populare