Creşterea TVA va duce la recesiune economică. În 2010, când TVA a crescut de la 19 la 24%, România a înregistrat o scădere a PIB-ului de 1,6%, iar multe companii au intrat în faliment

Creşterea TVA va duce la recesiune economică, atrăgând reducerea consumului şi diminuarea profitabilităţii companiilor, precum şi la scăderea veniturilor intrate la bugetul de stat, spun reprezentanţii Appraisal & Valuation SA, compania deţinătoare a brandului NAI Romania & Moldova şi emitent listat pe BVB.

Creşterea TVA va duce la recesiune economică, atrăgând reducerea consumului şi diminuarea profitabilităţii companiilor, precum şi la scăderea veniturilor intrate la bugetul de stat”, consideră reprezentanţii Appraisal & Valuation SA, compania deţinătoare a brandului NAI Romania & Moldova şi emitent listat pe BVB (simbol: APP).

Impactul creşterii TVA va fi resimţit la cel puţin niveluri: (1) creşterea preţurilor; (2) diminuarea consumului şi încetinirea creşterii economice; (3) presiunea asupra mediului de afaceri; şi (4) impactul negativ asupra bugetului de stat. 

„Atunci când apare o nevoie stringentă de majorare a veniturilor bugetare, primul impuls este să te uiţi la majorarea cotei TVA. Pare a fi cel mai simplu, având în vedere că taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect pe consum aplicabilă tuturor bunurilor şi serviciilor realizate în economie, plătit de consumatorul final. Deşi pare că prin majorarea cotei standard TVA se poate rezolva rapid şi eficient problema deficitului bugetar prin creşterea veniturilor, în realitate, o astfel de creştere are multiple efecte negative în economie şi asupra veniturilor populaţiei, iar în ultimă instanţă chiar asupra bugetului de stat”, consideră Andrei Botiş, CEO al Appraisal & Valuation SA (NAI Romania & Moldova).

Primul efect şi cel mai vizibil al creşterii cotei TVA este legat de creşterea preţurilor. Fiind un impozit pe consum, TVA se aplică ca o cotă procentuală aplicabilă tuturor bunurilor şi serviciilor. România a mai trecut o dată prin efectele creşterii cotei TVA în anul 2010, atunci când, sub presiunea crizei financiare, a deficitului bugetar şi instituţiilor financiare internaţionale, cota standard TVA a crescut de la 19 la 24%.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un adolescent de 13 ani terorizează cu violuri o comună din Vâlcea

    Mai mulți localnici din comuna Câineni, județul Vâlcea, au...

    Șeful spionajului extern rus anunță o nouă întâlnire cu șeful CIA: A fost prietenos

    Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei...

    Cercetător în inteligență artificială care a lucrat la Anthropic și OpenAI: Ne poate ucide

    Cercetătorul în inteligență artificială Jacob Coxan, care a lucrat...

    Deputată ucraineană: Americanii au venit cu condiții mult mai dure pentru pacea cu Rusia

    Agenția de presă Bloomberg preia, pe fondul vizitei efectuate...

    Merz a anulat o convorbire telefonică cu Trump

    Cancelarul german Friedrich Merz a anulat o convorbire telefonică...

    AfD se pregătește de victoria in Mecklenburg-Pomerania Inferioară: Unii lideri CDU cer colaborare cu AfD

    După succesul electoral din Saxonia-Anhalt, partidul AfD domină sondajele...

    Articole relationate

    Categorii populare