Patronul clubului Expirat, reținut pentru trafic de droguri 

Andrei Șoșa, patronul clubului ‘Expirat’ din București, în vârstă de 46 de ani, a fost reținut marți de procurorii DIICOT pentru trafic intern și internațional de droguri, după ce în autoturismul și locuința lui au fost găsite aproape 300 de comprimate de Zolpidem, droguri pe care le-a adus din Marea Britanie, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.

‘Din probele administrate a rezultat că, în luna mai 2025, inculpatul a procurat din Marea Britanie 300 de comprimate ce conțin ca substanță activă Zolpidem (drog de risc), destinate comercializării, pe care le-a introdus în țară prin intermediul unei societăți de servicii poștale și curierat. De asemenea, la data de 16 iunie 2025, a deținut, în autoturismul său, alte 10 comprimate, cu aceeași substanță activă. În urma percheziției efectuate la domiciliul inculpatului, pe raza județului Ilfov, au fost găsite și ridicate 283 comprimate care conțin ca substanță activă Zolpidem, 52 comprimate având ca substanță activă Clonazepam, precum și altele aflate în curs de expertizare, o cantitate de canabis, o colecție numismatică, mai multe mini lingouri de aur, 2 bitcoin, sume de bani în lei, euro, franci elvețieni, dolari SUA și lire sterline, precum și alte mijloace de probă’, a anunțat DIICOT într-un comunicat de presă.

Andrei Șoșa va fi dus în fața unui judecător de la Tribunalul București cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare