CENTRU MODERN DE ÎNGRIJIRI PALIATIVE LA SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA TURNU SEVERIN

A fost depusă cererea de finanțare pentru construirea unui Centru de Îngrijiri Paliative în curtea Spitalului Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin – un proiect necesar, așteptat și cu un impact major pentru pacienții care au nevoie de sprijin specializat în cele mai delicate momente ale vieții.

Valoarea totală a investiției depășește 21 milioane lei și va fi susținută prin fonduri europene, prin Programul de Sănătate al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, dar și cu o contribuție importantă din partea Spitalului Județean – 8,5 milioane lei.

Consiliul Județean Mehedinți va sprijini Spitalul pentru implementarea acestui proiect.

“Investiția vine ca răspuns la lipsa acută de servicii de paliație în regiunea noastră. Noul centru va oferi îngrijire umană, suport psihologic și social, ameliorarea durerii și a simptomelor, contribuind la îmbunătățirea calității vieții pacienților cu boli grave și incurabile.

Totodată, va degreva secțiile spitalului și va contribui la optimizarea actului medical.

Este o nouă etapă în modernizarea infrastructurii sanitare din județul nostru și în transformarea Spitalului Județean într-un furnizor de servicii medicale integrate, la standarde europene.

Multă sănătate tuturor!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Articole relationate

    Categorii populare