Prima navă de croazieră a acostat după 15 ani la Drobeta Turnu Severin. Până acum Serbia atrăgea toate croazierele

Prima navă de croazieră cu pasageri a acostat, după 15 ani, la Muzeul Regiunii Porților de Fier din Drobeta Turnu Severin. Nava „Spirit of the Danube”, operată de Agenția Karpaten, a adus în 110 turiști britanici, care au putut urca la Muzeu, pe pontonul amenajat cu sprijinul Primăriei Municipiului Drobeta Turnu Severin, în apropierea Piciorului Podului lui Traian.

Această premieră este o dovadă că investițiile în infrastructura turistică dau roade și ne deschid județul către Europa! Vizita la Muzeul Regiunii Porților de Fier a oferit oaspeților o incursiune spectaculoasă în istoria și cultura noastră, iar peisajele mehedințene au fost apreciate la superlativ! Continuăm să dezvoltăm turismul în Mehedinți cu pași siguri și încrezători!, a declarat președintele CJ Mehedinți Aladin Georgescu.

De obicei navele de croazieră de pe Dunăre (circa 300 pe an) acostează in Serbia din cauza situației porturilor românești. La Drobeta Turnu Severin a fost amenajat un ponton la Muzeul Porților de Fier.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Coldea vrea să își pună ministru la Justiție

    Fosta judecătoare Andrea Chis  este propunerea pentru funcția de ministru...

    Cea mai mare oțelărie din Ucraina s-a închis din cauza atacurilor rusești

    Grupul siderurgic ArcelorMittal a anunțat vineri că a oprit...

    Banii și Justiția

    Sistemul judiciar reprezintă, în arhitectura oricărui stat de drept,...

    Grecia vrea înapoi sculpturile Pantheonului furate de britanici

    Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat astăzi că este...

    Tinerii berlinezi au devenit radicali de stânga. Cum s-a ajuns aici?

    Victoria Partidului Stângii la alegerile regionale de duminică din Berlin poate că nu ar...

    Sârbii merg înainte cu Porțile de Fier 3

    Ministerul sârb al Mineritului și Energiei a comunicat că...

    Articole relationate

    Categorii populare