Parlamentul olandez vrea ca guvernul de la Haga să participe la marșul LGBTQ+ de la Budapesta interzis de Viktor Orbán

Parlamentul Țărilor de Jos (Olanda) a aprobat joi cu majoritate o moțiune prin care cere guvernului să trimită miniștri să participe în iunie la Budapesta la ‘Marșul Mândriei’, interzis de premierul conservator Viktor Orban, și de asemenea să încurajeze alte guverne din țările UE să ia parte la acel marș, relatează agenția EFE.

Legislativul olandez dorește astfel ca o delegație alcătuită din membri ai guvernului să vină pe 28 iunie în capitala ungară pentru a participa la a 30-a ediție a ‘Marșului Mândriei’, pe care organizatorii continuă să-l pregătească deși guvernul lui Orban a interzis evenimentul.

Moțiunea a fost prezentată de partidele olandeze Volt (pro-european) și VVD (liberali din coaliția de guvernare), ambele considerând că interzicerea marșului LGBT ‘este contrară valorilor și principiilor fundamentale pe care a fost construită Uniunea Europeană, precum libertatea, statul de drept și democrația’.

Pe lângă trimiterea unei delegații oficiale care să participe la marș, aceeași moțiune îndeamnă guvernul olandez să solicite la rândul său și altor guverne din statele membre ale UE să procedeze la fel.

Deși guvernul olandez nu a respins încă cererea parlamentului, ministrul apărării, Ruben Brekelmans, a explicat înaintea votului din legislativ că se teme de represalii ale guvernului ungar față de organizatorii marșului, iar, dacă Olanda trimite acolo miniștri sau secretari de stat, aceasta ar risca să complice organizarea evenimentului.

‘Nu a fost deocamdată solicitată o permisiune oficială pentru marș și, prin urmare, încă nu există o autorizație. Dacă va fi acordată, vom indica dacă participăm și în ce mod’, a precizat același ministru.

Pe lângă cele două partide inițiatoare ale moțiunii, aceasta a mai fost votată de alte două partide ale coaliției de guvernare, respectiv formațiunea creștin-democrată NSC și partidul fermierilor BBB, dar a fost respinsă de partenerul majoritar al coaliției, Partidul Libertății (PVV), formațiunea de extremă dreapta a lui Geert Wilders care a câștigat ultimele alegeri legislative

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare