Asistentul lui Putin: Din punct de vedere juridic, URSS există pe undeva

Asistentul președintelui Rusiei, Anton Kobiakov, a declarat la Forumul Juridic Internațional de la Sankt Petersburg, că, „din punct de vedere juridic, URSS există pe undeva”. Potrivit oficialului de la Kremlin, o astfel de părere este de mult exprimată de experți în drept constituțional, inclusiv din Occident.

După cum a explicat Kobiakov problema este că a fost încălcată procedura așa-numitei dizolvări a URSS.

„Având în vedere că Uniunea Sovietică a fost creată, în 1922, prin decizia Congresului Deputaților Poporului, cunoscut și sub numele de Congresul Sovietelor, dizolvarea poate fi făcută tot prin decizia congresului acelorași deputați”, a detaliat Kobiakov.

Asistentul prezidențial a subliniat că, din punct de vedere juridic, semnarea Acordurilor de la Belaia Veja, pe 8 decembrie 1991, apare „total aiurea”. Ulterior, aceste documente au fost ratificate de Consiliile Supreme ale RSFS Ruse, RSS Ucrainene și RSS Belorusă, deși, așa cum a remarcat Kobiakov, acest lucru nu intra, în general, în atribuţiile acestor structuri.

Dacă URSS nu a fost dizolvată oficial în conformitate cu procedura stabilită, atunci, logic vorbind, criza ucraineană poate fi privită ca un proces intern, consideră Kobiakov. El consideră că destrămarea URSS trebuie să fie supusă unei evaluări juridice competente pentru a lămuri evenimentele actuale.

„Atâta timp cât nu vom pune punct şi nu vom stabili ce înseamnă, din punct de vedere juridic, dizolvarea Uniunii Sovietice, vom continua să avem astfel de probleme”, a adăugat el.

26 decembrie 1991 a fost ultima zi de existență a URSS. Președintele Vladimir Putin a calificat destrămarea Uniunii drept cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX. Acest lucru a avut, de asemenea, un impact foarte puternic asupra demografiei. Potrivit estimărilor statistice, populația Federației Ruse putea depăși 169 de milioane de locuitori până la sfârșitul anului 2021.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prețurile combustibililor în UE au crescut cu 20,8% in aprilie, în Ungaria cu doar 1,5%

    Prețurile combustibililor în Uniunea Europeană au crescut cu 20,8% față de anul...

    Rusia vrea să taie gazul ieftin pentru Armenia

    Kremlinul a anunțat luni că Armenia ar putea pierde...

    Arabia Saudită, condiție pentru Israel

    Arabia Saudită nu va normaliza relațiile cu Israelul până...

    UDMR îl dă afară pe ministrul Culturii după inregistrarea scandaloasă

    Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, afirmă că...

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa: Disponibilizări, insolvențe și închideri de companii

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa se confruntă cu disponibilizări,...

    Profesorul Jeffrey Sachs: Europa în pragul unei catastrofe

    Profesorul Jeffrey Sachs, de la Universitatea Columbia, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare