GRECIA JOACA TARE: Tsipras anunta referendum pe 5 iulie pe intelegerea cu Eurogrupul: Poporul trebuie să decidă în afară de orice șantaj

Premierul elen, Alexis Tsipras, a anunțat în cursul nopții de vineri spre sâmbătă organizarea în Grecia a unui referendum privind documentul ce ar putea rezulta după ședința Eurogrupului, prevăzută sâmbătă, la Bruxelles, între Atena și creditorii săi, transmite AFP.

CITITI SI:Filozoful Jürgen Habermas: “Politica Europei faţǎ de Grecia este scandaloasǎ”/ Responsabilii europeni sunt niste “zombi”

„Poporul trebuie să decidă în afară de orice șantaj (…), referendumul va avea loc pe 5 iulie”, a declarat prim-ministrul într-o alocuțiune difuzată la posturile de televiziune în jurul orei locale 01.00 (vineri, 22.00 GMT), în ajunul ultimei reuniuni a miniștrilor de finanțe din zona euro, la Bruxelles, înainte de o posibilă intrare a Greciei în incapacitate de plată față de FMI, pe 30 iunie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Președinta regiunii Madrid: Prefer un român, oricât de român ar fi

    O replică rostită în parlamentul regional de la Madrid...

    Jumătate dintre elevii României nu ştiu matematică şi română

    Ministrul interimar al Educaţiei, Mihai Dimian, a declarat că...

    Trump a „anexat” și 2 insule franțuzești

    Președintele francez Emmanuel Macron a declarat că arhipelagul Saint-Pierre...

    Cum încearcă republicanii să recâștige publicul înaintea alegerilor din noiembrie: ȚINTA ȘI BANII

    Partidul Republican din Statele Unite investește milioane de dolari...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Blestemul unui popor sufocat

    de Adriana Stoicescu, judecător Gând de seară blândă, într-o lume...

    Articole relationate

    Categorii populare