Viktor Orbán cere restrângerea competențelor Uniunii Europene

Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din UE, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și în acest scop să ‘ocupe’ Bruxelles-ul pentru a-l transforma într-un ‘centru de coordonare’ al țărilor membre, relatează agenția EFE.

‘Vom ocupa UE și o vom transforma într-un ‘centru de coordonare al Uniunii’, care să respecte suveranitatea statelor membre’, a spus Orban în fața parlamentului de la Budapesta.

Întrebat acolo dacă dorește ieșirea Ungariei din UE, el a asigurat că nu are nicio astfel de intenție, dar a insistat că dorește transformarea blocului comunitar în sensul restrângerii prerogativelor instituțiilor de la Bruxelles, despre care consideră că au căpătat prea multă putere.

‘Nu vom părăsi UE. Nu vom abandona Bruxelles-ul, ci îl vom ocupa. Pentru aceasta am fondat familia politică a Patrioților’, a susținut Orban, referindu-se la noul grup politic suveranist pe care el l-a impulsionat în Parlamentul European.

Premierul ungar a declarat în urmă cu două săptămâni că a primit în mod repetat încurajări din partea președintelui american Donald Trump ca Ungaria să iasă din UE, dar a respins categoric ideea.

Într-un discurs susținut pe 23 aprilie la un forum în orașul Pilisvörösvár, Orban a spus că Trump l-a întrebat când va retrage Ungaria din UE, întrebare la care premierul ungar a afirmat că a răspuns: ‘Domnule președinte, avem nevoie de o ofertă bună’.

Orban a mai susținut că Trump îi pune cu regularitate această întrebare în discuții telefonice, iar el îi dă mereu același răspuns, și anume că Ungaria va ieși din UE atunci când va fi mai avantajos pentru ea să fie în afara blocului comunitar, mai ales ținând cont de faptul că 85% din exporturile Ungariei merg către statele UE.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Articole relationate

    Categorii populare