George Simion la Deutsche Welle TV: 3 piloni de securitate

George Simion, o voce critică la adresa UE, este pe cale să câștige cursa prezidențială din România. În dialog cu DW, el critică aparatul executiv european și explică de ce ține la distanță o parte a presei românești.

George Simion, liderul AUR, care a triumfat în primul tur al alegerilor prezidențiale din România, a explicat la DW TV cum vede relațiile cu SUA și UE, precum și motivul pentru care s-a exprimat în favoarea opririi ajutorului pentru Ucraina.

El a precizat că la baza strategiei de securitate a României se află trei piloni. „Unul dintre aceștia este apartenența la UE, al doilea statutul de membru al NATO, iar al treilea este parteneriatul strategic cu SUA. România are nevoie de toate aceste trei elemente”, a declarat Simion.

În ceea ce privește relațiile cu UE, liderul AUR pledează pentru o voce mai puternică a României la Bruxelles, unde Bucureștiul va apăra poziții similare cu ale „liderului nostru ECR, Giorgia Meloni, premiul Italiei”.

Referindu-se la componenta economică a relațiilor cu UE, Simion a subliniat că România nu poate fi pe cont propriu.

„Uniunea Europeană este în principal o alianță economică”, a spus el, dând asigurări că forța politică pe care o reprezintă caută „să întărească alianța europeană, să creeze prosperitate și nu sărăcie, așa cum face în prezent Comisia Europeană”.

„Suntem un popor conservator”

Rugat de corespondenta DW, Anchal Vohra, să precizeze care sunt principalele politici promovate de șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Simion a indicat „pactul verde european, precum și politicile ținând de aspecte culturale”.

„Suntem un popor conservator din punct de vedere social și dorim să ne creștem copiii în acord cu voința părinților, nu după cum vrea statul, ori după cum vrea Comisia Europeană. De asemenea, nu vrem ca de la Comisia Europeană să ni se impună vreun gen sau vreo mutilare pentru copiii noștri”, a spus liderul AUR la DW TV.

În replică la completarea corespondentei DW, care a amintit că responsabilii Comisiei Europene nu aduc în discuție astfel de aspecte, Simion a explicat:

„Bineînțeles că ei nu vorbesc despre așa ceva. Politicile curentului globalist care promovează acest tip de chestiuni nu se bucură de apreciere la noi, iar Comisia Europeană nu ar trebui să se amestece în politicile privind aspectele culturale și sexuale”.

„România, la fel ca Trump, vrea pace în Ucraina”

Întrebat care este motivul pentru care se opune sprijinirii Ucrainei, Simion afirmă că trimiterea de armament în țara atacată de Rusia „nu este un lucru benefic nici pentru Germania, nici pentru Franța, România și Polonia”. 
Potrivit câștigătorului primului tur de scrutin prezidențial, România, o țară profund afectată de războiul din țara vecină, dorește pace în Ucraina. „Același lucru îl vrea și administrația Trump”, a mai spus liderul AUR la DW. 

„Să sperăm și să ne rugăm ca negocierile de pace ale lui Donald Trump să dea roade”, a mai declarat Simion, adăugând că trebuie oprită vărsarea de sânge în Ucraina. 

„Fără cenzură, dar cu jurnaliști la poartă?”

Întrebat de DW cum se împacă mesajul său în favoarea libertății presei cu faptul că o parte din presa română (Antena3 CNN, n.red) nu a fost lăsată să pătrundă în incinta sediului AUR, Simion a acuzat că „CNN-ul românesc diseminează minciuni, motiv pentru care nu are ce căuta la noi”. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Jean-Claude Van Damme, imaginea Festivalul Internațional de Film de la Niš din Serbia

    Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, l-a găzduit în această seară...

    New York Times și Financial Times: Criza alimentară bate la ușă

    Sistemul alimentar global depinde de comerțul neîntrerupt, energia accesibilă...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Sper ca nu ne oprim la merdenele

    de Adriana Stoicescu, judecător Sper ca nu ne oprim la...

    Fostul șef al Armatei ucrainiene: În loc să construim un stat ucrainean avem o republică oligarhică de clan

    Politicile guvernului ucrainean și situația din țară alimentează îndoielile...

    Iranul a descoperit un nou zăcământ de gaze estimat la câteva zeci de miliarde de dolari

    Ministrul iranian al industriei petroliere, Mohsen Paknejad, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare