Ce a discutat trimisul special al lui Putin pentru afaceri la Casa Albă: Ofertă pentru companiile americane să ia locul celor europene in Rusia și metalele rare

Reprezentantul special al Președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare economică cu țările străine, șeful RDIF, Kirill Dmitriev, aflat în prezent într-o vizită în Statele Unite, a declarat reporterilor că s-a întâlnit cu membri cheie ai administrației Donald Trump și a discutat despre restabilirea dialogului între țări.

„Un număr foarte mare de jucători” încearcă să perturbe acest dialog; diferențele rămân între Moscova și Washington, dar părțile încearcă să le depășească, a spus Dmitriev.

Dmitriev a spus că părțile au discutat despre cooperarea în Arctica, problema exploatării elementelor de pământ rare și restabilirea zborurilor directe. Afacerile americane sunt gata să se întoarcă în Rusia și pot ocupa nișele lăsate de companiile europene care au părăsit țara, „unde este de folos Rusiei”, a mai spus șeful RDIF.

Potrivit acestuia, s-au înregistrat „progresuri semnificative” în ceea ce privește acordul de încetare a focului în Ucraina. Posibilitățile unor noi întâlniri între reprezentanții Rusiei și Statelor Unite sunt în prezent în discuție, dar datele finale nu au fost încă aprobate.

Călătoria șefului RDIF din 2-3 aprilie a fost prima vizită a unui reprezentant rus de rang înalt în Statele Unite de la izbucnirea ostilităților din Ucraina.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare