Fiica unui legionar român condamnată in lotul Le Pen

Între cei condamnați în lotul Le Pen se regăsește și Marie-Christine Arnautu, în vârstă de 72 de ani, fost vicepreședinte al partidului: optsprezece luni de închisoare cu suspendare, 800 de euro amendă și trei ani de ineligibilitate. Femeia e fiica unui fost legionar român, Alexandru Arnăutu, emigrat în Franța odată cu venirea comuniștilor la putere. Marie-Christine l-a cunoscut pe Jean Marie Le Pen în timpul studenției și a devenit o foarte mare apropiată a familiei și o protectoare politică a Marinei Le Pen și a nepoatei sale, Marion Maréchal, a scris jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob pe Facebook.

La Paris emigrase imediat după instalarea la Putere a regimului comunist în România Alexandru Arnăutu, un fost membru al cuiburilor legionare. Un aromân născut în 1923 la Pirdop, în Cadrilater. La Paris, Alexandru o cunoaşte pe Georgette, o italiancă, şi în 19 octombrie 1952 se naşte în capitala Franţei Marie-Christine Arnăutu.În 1973, Marie Christine Arnăutu studia Dreptul la Université Paris II-Assas. La un dineu la Corpo îl cunoaşte pe Marie Le Pen. De atunci ea a devenit unul din oamenii de casă ai familiei Le Pen. Cu o influenţă covârşitoare asupra liderului FN. De altfel, Marie Christine este cea care le-a susţinut în politică pe fiica şi nepoata lui Le Pen, scria Flux 24 in 2014.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump nu vine la București

    Donald Trump a răspuns la invitaţia preşedintelui Nicuşor Dan...

    Trump jr vrea să facă afaceri in Srpska

    Donald Trump Jr., fiul președintelui american Donald Trump, va...

    Băsescu cere raționalizarea carburanților: Un plin pe lună

    Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza...

    Războiul din Iran scumpește croazierele

    Din cauza războiului cu Iranul și a creșterii prețurilor...

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Articole relationate

    Categorii populare