Oficial maghiar la Târgu Mureș: Familiile din Ungaria beneficiază de gaz şi electricitate la preţuri mult mai mici decât cele din România

Măsurile de reducere a cheltuielilor cu utilităţile şi-au avut efectul, familiile din Ungaria beneficiază de gaz şi electricitate la preţuri mult mai mici decât cele din România, a declarat comisarul guvernamental responsabil cu menţinerea în vigoare a acestor măsuri, Szilárd Németh, luni, într-un clip video postat pe pagina sa de Facebook.

Noi, maghiarii, suntem deja obişnuiţi cu faptul că plătim cele mai mici facturi de gaze şi electricitate din toată Europa, a spus oficialul ungar.

Aflat în vizită la Târgu Mureş, politicianul a comparat preţurile maghiare şi române plătite pentru energie şi a constatat că în România trebuie analizate mai multe facturi diferite, pentru că similar cu metoda folosită în Ungaria, şi aici sunt utilizate mai multe niveluri de plafonare a preţurilor, care depind de consumul mediu, însă în România există mai multe categorii. La un consum mediu – calculat în funcţie de media europeană – cei din România plătesc de 2,5 ori mai mult pentru gaze, iar pentru facturile de electricitate, de 1,78 mai mult, facturile fiind aproape duble faţă de cele din Ungaria, a subliniat Szilárd Németh.

„Măsurile de reducere a cheltuielilor cu utilităţile şi-au avut efectul, familiile maghiare beneficiază de gaz şi electricitate la preţuri mult mai mici decât se întâmplă în România. Prin urmare, în competiţia aceasta dintre maghiari şi români, câştigătorii suntem noi, maghiarii”, a afirmat Szilárd Németh.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni din Franța, Belgia și Polonia in Cisiordania

    Astăzi, coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni...

    Zelenski anunță o întâlnire cu rușii și americanii

    Oficialii Ucrainei, Statelor Unite ale Americii și Rusiei s-ar...

    Financial Times: Urmează 3-5 ani de prețuri mari la biletele de avion

    Marile companii aeriene spun că prețurile ridicate la combustibilul...

    Eminența cenușie a Kremlinului: Mat la Zelenski

    Situația din jurul Ucrainei poate fi descrisă drept „mat”,...

    Polonia supărată că „unele țări UE doresc să reducă cheltuielile militare”

    Unele țări ale UE doresc să reducă cheltuielile militare,...

    Șeful JP Morgan: Armata rusă ar putea merge astăzi până la Paris dacă ar dori

    Țările europene se confruntă cu probleme grave și nu...

    Articole relationate

    Categorii populare