spot_img
marți, 23 decembrie, 2025
1.6 C
București

Primii pași pentru restaurarea cetății Ada Kaleh

Astăzi am semnat contractul pentru întocmirea documentației necesare avizării lucrărilor de intervenție și obținerii tuturor avizelor pentru restaurarea zidurilor cetății Ada-Kaleh. Valoarea contractului semnat astăzi este de 414 200 lei, fondurile fiind alocate din bugetul județului. Este prima etapă a demersurilor făcute de Consiliul Județean Mehedinți, pentru ca apoi, după realizarea documentației și obținerea avizelor, să depunem cerere de finanțare în cadrul Programului Regional, prioritatea 7, gestionat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, pentru atragerea fondurilor necesare executării lucrărilor de restaurare, a anunțat președintele CJ Mehedinți Aladin Georgescu.

Ne dorim să restaurăm ceea ce a fost salvat din cetatea Ada-Kaleh, după ce, în anii ’70, construcția hidrocentralei Porțile de Fier I a dus la scufundarea insulei. O parte din zidurile cetății au fost strămutate pe insula Șimian, unde vrem să le punem în valoare. Termenul de realizare a documentației este de 120 de zile, iar echipa de specialiști cu care colaborăm are toată capacitatea necesară pentru finalizarea acestui pas important. Scopul nostru este să fim pregătiți pentru depunerea cererii de finanțare imediat după ce apelul va fi lansat. Totodată, în perioada următoare, printr-un parteneriat cu ABA Jiu, administratorul terenului de pe insula Șimian, vom căuta și alte surse de finanțare pentru ca acest obiectiv istoric-cultural deosebit de important să fie inclus în circuitul turistic al județului Mehedinți. Prețuiesc patrimoniul istoric și îmi propun să îl redăm celor care vor să îl viziteze, fie turiști sau cetățeni ai județului Mehedinți!, mai spune Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, decizie: Acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată în istoria de 101 ani a Serviciului Extern al SUA

    Administrația președintelui american Donald Trump recheamă din funcțiile lor...

    Povestea de dragoste a lui Mircea Cărtărescu cu Ion Iliescu și Petre Roman

    Ce scria poetul Mircea Cărtărescu in ianuarie 1990 despre...

    Doar 21% din companiile americane din România mai cred in afacerile lor

    Doar 21% dintre companiile americane mai evaluează situaţia ca...

    Vance spune că europenii sunt nemulțumiți de conducătorii lor

    Politicile economice și de migrație eronate ale țărilor europene...

    Mehedințiul face un pas important spre dezvoltarea turismului

    Astăzi a avut loc ședința de constituire a Organizației...

    Articole relationate

    Categorii populare