BNR avertizează că există „riscuri ridicate” asupra cursului de schimb

Situația politică internă, pe fondul dezechilibrelor macroeconomice, aduce riscuri ridicate asupra cursului de schimb al leului, în condițiile în care investitorii așteaptă o scădere a deficitului fiscal în următoarea perioadă, arată minuta ședinței de politică monetară a BNR. Creșterea economică se va redresa mai lent în perioada următoare decât era așteptat, cu o evoluție bazată pe investiții mai mari din fonduri europene, în condițiile în care PNRR a fost aproape blocat anul trecut.

„Riscurile la adresa comportamentului cursului de schimb al leului rămân ridicate, au susținut în mai multe intervenții membrii Consiliului, evocând deficitele gemene mari, precum și situația politică internă, de natură să provoace îngrijorări legate de consolidarea fiscală în perspectivă apropiată”, Deși BNR vede o inflație ceva mai mare decât estima anterior, arată că economia iese din faza în care stimula inflația și intră într-una de deficit de cerere. Creșterea economică ar trebui să se bazeze mai mult pe investiții în perioada următoare, arată BNR, și proiectul de buget este formulat astfel încât mare parte din corecția deficitului bugetar de la 8,6% din produsul intern brut la 7% ar urma să se facă din încasările de fonduri europene.

Fondurile europene devin esențiale pentru o creștere economică mai mare decât cea de 0,9% atinsă anul trecut. Pe de altă parte, atragerea fondurilor UE este legată, în ceea ce privește programul PNRR, de atingerea unor obiective, pe care guvernul le-a neglijat anul trecut, astfel că n-a mai fost eliberată nicio tranșă de plată. BNR subliniază și riscurile externe, venite inclusiv dinspre războiul din Ucraina sau din tensiunile care planează asupra comerțului internațional din politica noii administrații a SUA. Din partea internă sunt pomenite din nou riscurile fiscale și pomenește măsurile luate până acum, pe care le consideră decisive pentru reducerea deficitului bugetar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Articole relationate

    Categorii populare