MINISTRUL DEZVOLTĂRII SPRIJINĂ PROIECTUL CONSILIULUI JUDEȚEAN MEHEDINȚI PENTRU CLĂDIREA FOSTEI MATERNITĂȚI DIN DROBETA TURNU SEVERIN

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a efectuat o vizită se lucru în județul Mehedinți, prilej cu care s-au purtat discuții cu privire la cel mai important proiect pe care Consiliul Județean Mehedinți îl are pentru perioada următoare, reabilitarea și modernizarea clădirii fostei maternități, din Bulevardul Carol.

“Mă bucur, nu doar că am primit premise că proiectul nostru va primi finanțare pe componenta de consolidare de risc seismic pentru care Ministerul Dezvoltării are un buget record anul acesta, dar și pentru faptul că am găsit deschidere pentru continuarea tuturor obiectivelor de investiții deschise pe Programul Național “Anghel Saligny”, în ordinea priorităților. Totodată, ministrul Dezvoltării a avut disponibilitatea de a participa la o ședință cu domnii și doamnele primar din județ, întâlnire foarte benefică de ambele părți, pe care am găzduit-o la Consiliul Județean.In a doua parte a vizitei de lucru, alături de primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, prefectul județului, Alin Isuf și parlamentarii PSD Mehedinți, am vizitat două creșe nou construite de municipalitate cu fonduri europene atrase prin PNRR, în cadrul Programului Național de Construire Creșe “Sfânta Ana”, gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții. Cele două obiective sunt în primele 7 finalizate la nivel național, în cadrul acestui program, vor asigura locuri pentru peste 110 copii, sunt complet utilate și dotate cu mobilier modern. Îi felicit pe Marius Screciu și administrația locală pentru aceste investiții! Îi mulțumesc ministrului Cseke Attila pentru vizita în județul Mehedinți și pentru disponibilitatea pe care a arătat-o pentru implementarea proiectelor de investiții în județul Mehedinți!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Arabia Saudită: Prețul petrolului va crește la 180 de dolari

    Oficialii din Arabia Saudită cred că prețul petrolului ar...

    Trump s-a răzgândit: Nu mai desfășoară trupe terestre împotriva Iranului

    Președintele american Donald Trump a promis joi că nu...

    Tulsi mai pune o cărămidă in controversa iraniană a lui Trump

    Directoarea serviciilor de informații americane Tulsi Gabbard a refuzat...

    Ciprul vrea să rediscute prezența bazelor militare britanice

    Președintele Ciprului, Nikos Christodoulidis, a declarat astăzi că este...

    Șeful Pentagonului: Nu avem arme de dat Ucrainei

    Arsenalele de arme avansate ale Statelor Unite sunt încă...

    Articole relationate

    Categorii populare