Poliția Capitalei a întocmit, din oficiu, un dosar penal în cazul amenințărilor la adresa Ancăi Alexandrescu

Poliția Capitalei a întocmit, din oficiu, un dosar penal în cazul amenințărilor la adresa moderatoarei Anca Alexandrescu de la postul Realitatea TV, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Potrivit unei informări a Poliției, instituția este preocupată, în cel mai înalt grad, de orice tip de amenințări la adresa siguranței tuturor persoanelor, inclusiv la cele propagate prin mijloace social-media.

‘Având în vedere informațiile vehiculate la un post tv, cu privire la unele amenințări primite de o moderatoare din cadrul postului, (…) la nivelul Poliției Capitalei s-a întocmit, din oficiu, un dosar penal, urmând a fi sesizată unitatea de parchet competentă’, se arată într-un comunicat al IGPR.

Sursa citată precizează că a luat act de cele transmise în spațiul public și respinge ferm orice comportamente care aduc atingere liberei exprimări a reprezentanților mass-media.

‘De asemenea, precizăm faptul că, în conformitate cu prevederile legale, pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, în cazul infracțiunii de amenințare, este necesară plângerea prealabilă a persoanei vătămate’, precizează IGPR.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Articole relationate

    Categorii populare