Gigi Becali, reproșuri pentru Călin Georgescu: Nu a preluat învățăturile lui Codreanu

Deputatul AUR Gigi Becali pune tunurile pe candidatul Călin Georgescu, reproșîndu-i, între altele, că deși se pretinde admirator al Mișcării Legionare, nu a știut să preia învățăturile Căpitanului Corneliu Zelea Codreanu, motiv pentru care s-a dezis de el, transmite Inpolitics.

”Eu m-am dezis, să vă spun de ce: pentru că e adevărat, pe mine m-a fascinat, adică nu știam… Și am văzut în el un naționalist, un om care se pricepe, un om care cunoaște. Băi, ce fel de om e ăsta? Și am văzut ”liniște” și ”credință”. ”Unire” și, nu știu ce, ”dragoste” și ”muncă” și ”iubire”. Discursul lui (Ion) Antonescu, când a fost atunci cu Mișcarea Legionară. El a fost fascinat de Mișcarea Legionară, asta e concluzia mea. Dar numai că el n-a știut să preia din lucrurile alea de acolo. Deci el, Căpitanul Zelea Codreanu, spunea așa: că o națiune să fie condusă prin elite. Deci Codreanu spune, domne, ”o națiune e condusă prin elite”. Și vine el, Georgescu, vezi, doamne, cu adevărat fascinat de Mișcarea Legionară și care spune, domne, să fie condusă de popor și toată puterea poporului. Păi bă, ori ești așa, ori ești așa…
Păi, până la urmă ești un fel de legionaro-comunist, colectivist care vrei să colectivizezi România, ceapist, ce ești. Doamne, stai să vezi că în plus de asta ești naționalist. Băi, dacă ești naționalist, nu te duci să te plângi și să critici poporul tău și neamul tău pe la toate cancelariile și prin toate interviurile care le dai pe la străini, pe la toate podcasturile astea care le faci cu străini, cu americani și cu englezi și cu tot felul de străini” a spus Becali, în direct la Antena 3.

E de presupus că Gigi Becali știe ce spune în materie de Legiune, dat fiind că aproape toți cei din neamul său au fost legionari, cinci rude apropiate au făcut pușcărie politică din acest motiv, iar alți membri ai familiei au fost deportați de comuniști, ceea ce a și făcut ca Gigi Becali să se nască într-un fel de puşcărie mai mare, Zagna, de fapt, un imens lagăr de muncă din zona Brăilei, unde, relata presa, familia sa primise domiciliu forţat pe motive politice.

Gigi și-a păstrat simpatiile, el sponsorizînd ocazional urmașii Mișcării și chiar participînd la anumite manifestări organizate după revoluție de simpatizanți ai Mișcării.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolo dă foc PNL Gorj după ce l-a numit șef pe Virgil Popescu

    Liberalii se revoltă după numirea lui Virgil Popescu șef...

    Lider USR Dâmbovița, implicat in rețeaua militară pentru Belarus, ridicat de DIICOT

    Alexandru Munteanu, vicepreşedinte al USR Dâmboviţa, este implicat în...

    Titus Corlățean: Victorie pentru patrimoniului Vlad la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

    S-au întâmplat două lucruri la Adunarea Parlamentară a Consiliului...

    AnimaWings, noul BlueAir?

    Compania românească aeriană AnimaWings anulează mai multe curse aeriene,...

    Cseke Attila i-a pus cruce lui Siegfried

    Cseke Attila, propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și...

    Comisar european: Vor fi prețuri foarte mari la petrol și gaze la iarnă in UE

    Uniunea Europeană nu se așteaptă să apară probleme în...

    Oferta de investiții a Mureșului sub brandul comun „Why Mureș” la EXPO REAL München

    Administrația publică locală și județeană, mediul de afaceri și...

    Articole relationate

    Categorii populare