Bolojan spune că alegerile ar putea fi amânate putând avea loc „cel mai devreme in luna mai”

Liderul PNL, Ilie Bolojan, a dat asigurări că liberalul Crin Antonescu este în continuare, din punctul de vedere al Partidului Naţional Liberal, candidatul Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2025. Bolojan a afirmat că Antonescu are dreptate atunci când spune că trebuie urgentat calendarul electoral şi că trebuie modificată legislaţia pentru ca un candidat independent să poată avea reprezentanţi şi în secţiile de votare, nu doar in Biroul Electoral Central.

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, duminică, într-o intervenţie la Digi 24, că are de făcut trei precizări în cazul anunţului de sâmbătă seară, al lui Crin Antonescu, potrivit căruia acesta îşi suspendă candidatura de la alegerile prezidenţiale, prima vizând calendarul electoral.

„Aici domnul Antonescu are dreptate, dacă dorim ca alegerile prezidenţiale fie organizate cât mai repede posibil. Avem la dispoziţie 75 de zile pentru a stabili un calendar electoral înainte de ziua alegerilor. Prin urmare, dacă ne dorim ca alegerile să fie organizate până de Paşti, asta înseamncă că turul doi trebuie organizat înainte  de Florii,deci pe 6 aprilie. Asta înseamnă că primul tur ar fi pe 23 martie, iar săptămâna care vine Guvernul trebuie să dea hotărârea privind calendarul alegerilor”, a spus Bolojan.

Acesta a menţionat că legislatia care reglementează alegerile prezidenţiale nu permite unui candidat independent, chiar dacă e susţinut de partide parlamentare, să aibă reprezentanţi în sectiile de votare, deci, susţine Bolojan, să fie ajustată si această prevedere.

„Nu trebuie să aibă reprezentanţi doar în Biroul Electoral Central, ci şi în toate secţiile de votare. Dacă aceste aspecte legislative nu vr fi rezolvate, asta înseamnă că alegerile vor fi amânate după Paşti şi vor avea lor cel mai devreme în luna mai”, a afirmat liderul PNL.

Referitor la a doua chestiune legată de desemnarea candidatului comun pentru alegerile prezidenţiale, Ilie Bolojan a spus că s-a convenit ca aceasta „să fie făcută în forurile interne ale fiecărui partid”.

„PNL va convoca Consiliul Naţional al partidului pentru a desemna candidatul la funcţia de preşedinte în următoarele zile, cel mult şapte zile. Crin Antonescu este în continuare candidatul coalitţiei din punctul de vedere al PNL şi asta am covnenit că trebuie să facă şi celelalte partide. E doar o problemă de a formaliza în interiorul PNL susţinerea domnului Crin Antonescu. Nu există o problemă privind susţinerea candidaturii sale”, a punctat Ilie Bolojan.

Liderul PNL a mai spus că i se pare corectă şi atitudinea lui Crin Antonescu în ceea ce priveşte sustinerea efectivă a campaniei, în condiţiile în care e nevoie ca un candidat să aibă un staf de campanie de comun acord stabilit cu partidele, o logistică pusă la dispoziţia sa aşa încât candidatura să fie cea prioritară, bineînţeles ca, în paralel cu aceasta, partidele aflate la guvernare să se ocupe serios şi de aspectele legate de această guvernare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia mută in Madagascar pe unde trece o treime din petrolul brut mondial

    Rusia stabilește legături mai strânse cu noile autorități din...

    Putin către Armenia: Intrarea in UE vă va costa 14% din PIB doar din prețurile la energie

    Președintele rus Vladimir Putin i-a spus astăzi premierului armean...

    Wall Street nu crede in inteligența artificială

    Investitorii profesioniști de pe Wall Street au preluat un...

    Scandal intre americani și francezi in Consiliul de Securitate al ONU

    SUA au părăsit luni o reuniune a Consiliului de...

    S-a oprit un reactor al centralei de la Cernavodă din cauza lipsei de apă. Posibil să fie oprit și al doilea

    Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare Cernavodă,...

    Banca Central Europeană: China a limitat creșterea prețurilor globale la energie

    Rezervele mari de țiței ale Chinei, electrificarea accelerată a...

    Trump vrea 6G pentru a limita influența Chinei

    Administrația președintelui Statelor Unite, Donald Trump, va lansa astăzi...

    Ambasadorul rus după convocarea la MAE: Un truc de propagandă

    Ambasadorul rus la București, Vladimir Lipaev, a declarat astăzi...

    Articole relationate

    Categorii populare