Honduras amenință că va închide bazele militare americane

Preşedinta Hondurasului, Xiomara Castro, a ameninţat miercuri că va închide bazele militare americane din ţara sa dacă preşedintele ales al SUA, Donald Trump, va pune în aplicare ameninţarea de a expulza în masă hondurieni după preluarea mandatului, notează AFP.

„În faţa unei atitudini ostile de expulzare în masă” a hondurienilor, „ar trebui să luăm în considerare o schimbare a politicilor noastre de cooperare cu Statele Unite, în special în domeniul militar, în care acestea şi-au menţinut baze militare pe teritoriul nostru fără să plătească un ban de zeci de ani”, a declarat Xiomara Castro la postul naţional de radioteleviziune.

„În acest caz, (bazele militare) şi-ar pierde orice motiv de a mai exista în Honduras”, a adăugat preşedinta de stânga.

Statele Unite au construit printre altele baza Palmerola din Comayagua, în centrul ţării, în anii 1980 pentru a lupta împotriva mişcărilor comuniste de pe continent.

„Ne exprimăm speranţa că noua administraţie americană a preşedintelui ales Donald Trump va fi deschisă la dialog, constructivă şi amicală şi nu va exercita represalii inutile împotriva migranţilor noştri care, în general, aduc o contribuţie importantă la economia americană”, a pledat şefa statului hondurian.

Potrivit ministrului adjunct de externe al Hondurasului, Tony Garcia, aproximativ 250.000 de hondurieni figurează pe lista persoanelor care ar putea fi deportate din Statele Unite în 2025, iar Hondurasul nu este pregătit să primească un număr atât de mare de persoane.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Motorina a sărit de 10 lei/l și la OMV

    Motorina a sărit de 10 lei/l și în stațiile...

    În Moldova prețul motorinei crește, iar cantitatea este limitată

    Comisia Națională de Management a Crizelor – care ia...

    APROAPE 35 DE MILIOANE DE LEI PENTRU NOI INVESTIȚII ÎN MEHEDINȚI

    In cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Mehedinți, a...

    Rusia mută in Madagascar pe unde trece o treime din petrolul brut mondial

    Rusia stabilește legături mai strânse cu noile autorități din...

    Putin către Armenia: Intrarea in UE vă va costa 14% din PIB doar din prețurile la energie

    Președintele rus Vladimir Putin i-a spus astăzi premierului armean...

    Articole relationate

    Categorii populare