De Adriana Stoicescu, judecător
Independența judecătorului sau cum vă place să îi spuneți
Surprinzător, societatea românească, periodic, uită sau se preface că nu știe că judecătorul nu este și nu poate fi un actor pe scena politică.
Judecătorul nu poate fi un arbitru între partide sau candidați.
Nu poate fi chemat să facă revoluții, să răstoarne guverne sau să facă istorie.
Rolul judecătorului nu este acela de fi un erou ce luptă pentru salvarea țării, ci de a fi un supus al legii și Constituției.
Legi proaste sau bune, interpretabile sau nu, cu chichițe sau limpezi, asta avem, asta aplicăm.
Nu suntem în sala de judecată pentru a îndrepta legile sau a le coafa după bunul plac, ci ca să soluționăm un litigiu în baza lor, a Constituției și propriei conștiințe.
Încercarea de a atrage justiția în jocul politic ne-a adus dezastrele cunoscute.
De ce doriți să o luăm de la capăt?
De ce puneți pe umerii judecătorilor responsabilități pe care nu le au?
Din mulțimea vocilor isterice se aude îndemnul la transformarea justiției în vârf de lance pentru ce?
Nu ăsta e rolul nostru.
Rolul nostru este să judecăm și să dăm soluții.
Să fim imparțial și independenți.
Independența judiciară nu este un privilegiu sau prerogativa unui judecător ci îi permite să soluționeze litigiile în mod onest și imparțial, fără presiuni sau influențe externe și fără teama de intervenție din partea cuiva.
Cât timp persoane care au cultură juridică ies în cetate și manipulează, răstălmăcind și aruncând adevăruri trunchiate, mai periculoase decât cea mai mare minciună, orice demers judiciar riscă să devină un circ mediatic, util unor personaje care au o agendă personală și fără nicio legătură cu adevărul și dreptatea.
Pentru că cei onești vă spun că:
Justiția se realizează prin ÎCCJ și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.
Deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii.
Curtea Constituţională a fost învestită prin Legea fundamentală cu misiunea principală de a exercita controlul constituţionalităţii legilor, a regulamentelor parlamentare şi a ordonanţelor emise de Guvern în baza delegării legislative.
Deşi legea defineşte această instituţie ca „unică autoritate de jurisdicţie constituţională”, având ca scop garantarea supremaţiei Constituţiei, fără a-i conferi expres un rol politic, ea este considerată ca fiind un organ politicojurisdicţional.
Fundamentul dimensiunii politice a naturii Curţii Constituţionale constă în modul de numire a membrilor săi.
Indiferent de natura hotărârilor Curţii, ele îşi produc efectele pe care Constituţia şi legea le conferă, forţa lor juridică neputând fi contestată sau confirmată de nimeni, întrucât sunt emise în exercitarea unei atribuţii constituţionale, exclusive a Curţii.
Știu că suntem o castă din ce în ce mai urâtă și am obosit nițel încercând să vă spun adevărul pe care, oricum, nu vrea nimeni să îl audă.
Că avem și noi uscături, că sunt multe de îndreptat, că lucrurile nu merg cum mi-aș dori pentru oamenii care vin în fața noastră, am spus-o de fiecare dată.
Dar, pentru că știu puțin mai bine decât voi ce înseamnă presiunea și dilemele, întrebările nesfârșite și nopțile nedormite, ziua de 31 decembrie petrecută la birou, în frig și îngropată în dosare, aș spune doar atât:
Opriți-vă din manipulare, minciună și instigare!
