Medvedev: După încheierea războiului trebuie să pedepsim Europa

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, consideră că, după încheierea războiului hibrid purtat de Occident împotriva Rusiei, Europa trebuie pedepsită cu toate mijloacele disponibile.

Într-o postare pe canalul său de pe rețeaua Telegram, el a amintit ce a spus fostul Secretar de Stat american, Condoleezza Rice, legat de evenimentele din Irak: „Pedepsiți Franța, ignorați Germania, iertați Rusia”. În opinia lui Medvedev, această formă lingvistică se potrivește cu situația care se va crea după încheierea confruntării cu Occidentul.

Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei a propus „să fie iertate” țările care, sub presiunea statelor occidentale, au participat pasiv la „gunoiul occidental anti-rusesc”. Este vorba, în principal, de țările Asiei și Americii Latine, a menționat Medvedev.

SUA trebuie „ignorate”. Potrivit estimărilor politicianului, relații de prietenie între Moscova și Washington nu vor fi în următorii 100 de ani, iar să lupți cu Statele Unite este ”costisitor”, deoarece o ciocnire directă va degenera într-un război nuclear mondial. Medvedev propune însă ca Europa să fie „pedepsită”.

„Aici voi vorbi mai detaliat, pentru că actuala Lume Veche nu-mi trezește nicio emoție cu excepția unui profund dezgust. Transformată într-o bătrână rea și pe jumătate nebună Europa este cea care a devenit principala fortăreață a rusofobiei din lume”, a scris Medvedev.

Potrivit spuselor sale, UE este de vină pentru ruperea negocierilor de la Istanbul, a desfășurat o campania de sancțiuni împotriva Rusiei și i-a „hrănit pe toți cei mai turbați demoni ai războiului”. Din acest motiv, Europa trebuie să fie pedepsită politic, economic și într-un mod hibrid. Medvedev a cerut să fie ajutat orice proces distructiv de pe teritoriul european.

„De ce atât de dur? Cum s-ar putea altfel date fiind faptele? Nava Oslo Carrier 3, sub pavilion norvegian, a refuzat să-i ia la bord pe marinarii ruși de pe Ursa Major care se înecau în Marea Mediterană. Mai este nevoie de alte explicații? Așa ceva nu poate fi iertat!” – a adăugat politicianul.

La sfârșitul postării sale, el a făcut apel la „acțiune” și a dat un citat din Biblie: „Cel neprihănit se va bucura când va vedea răzbunare; Își va spăla picioarele în sângele celor răi”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Spania reduce TVA-ului la electricitate, gaze și combustibili de la 21% la 10%

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez a prezentat astăzi un pachet...

    Arabia Saudită: Prețul petrolului va crește la 180 de dolari

    Oficialii din Arabia Saudită cred că prețul petrolului ar...

    Trump s-a răzgândit: Nu mai desfășoară trupe terestre împotriva Iranului

    Președintele american Donald Trump a promis joi că nu...

    Tulsi mai pune o cărămidă in controversa iraniană a lui Trump

    Directoarea serviciilor de informații americane Tulsi Gabbard a refuzat...

    Ciprul vrea să rediscute prezența bazelor militare britanice

    Președintele Ciprului, Nikos Christodoulidis, a declarat astăzi că este...

    Șeful Pentagonului: Nu avem arme de dat Ucrainei

    Arsenalele de arme avansate ale Statelor Unite sunt încă...

    Articole relationate

    Categorii populare