ICI București în parteneriat cu InfoCons au lansat proiectul ENKIVERS

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI București, în colaborare cu InfoCons, au lansat astăzi, 10 decembrie 2024, primul proiect european la nivel global pentru conștientizarea, educarea și informarea pieței cu privire la securitatea și securizarea conceptelor vizuale și nu numai.
Noua aplicație, dezvoltată în cadrul Laboratorului de Forensic Digital din cadrul ICI București, se adresează atât cetățenilor și entităților juridice de pe teritoriul UE, cât și celor de pe fiecare continent în vederea creșterii gradului de acceptare a securizării conceptelor vizuale și a altor elemente conexe.
„ICI București are o misiune clară de a sprijini transformarea digitală. Prin această aplicație, aducem mai aproape de cetățeni și de mediul de afaceri un instrument util și accesibil, care să faciliteze nu doar securizarea conceptelor vizuale, ci și a altor aspecte din acest spectru.”, a declarat Adrian-Victor Vevera, directorul general al ICI București.
Parteneriatul cu InfoCons adaugă o dimensiune importantă acestei inițiative, prin expertiza organizației în protecția consumatorilor și promovarea transparenței.
„Protejarea proprietății intelectuale este un drept fundamental în era digitală. Prin această aplicație, dorim să oferim un sprijin real tuturor celor care au nevoie de informații corecte și de soluții practice pentru protecția drepturilor lor”, a afirmat Sorin Mierlea, președintele InfoCons.
Aplicația este disponibilă accesând https://enkivers.com/.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucraina cere de la aliați 146 miliarde de dolari până in 2029

    Finanțarea externă totală necesară Ucrainei în perioada 2026-2029 se...

    Prim-ministrul britanic demisionar Keir Starmer pe urmele lui Iohannis

    Prim-ministrul britanic demisionar Keir Starmer, care și-a anunțat demisia...

    Siegfried, „națiunea civică moldovenească” și Martin Sieg

    De ce iese Igor Grosu (pus de știm-noi-cine care...

    Izolarea Israelului

    Pentru guvernul israelian, izbucnirea războiului cu Iranul a marcat...

    Comandantul Armatei ucrainiene: Nu putem duce vehiculele blindate pe linia frontului, Rusia are armament

    Într-un interviu acordat publicației The Times, comandantul-șef al Forțelor...

    Articole relationate

    Categorii populare