Firea: Să nu ne amăgim că a fost totul lapte şi miere şi doar online-ul ne-a doborât

Preşedinta PSD Bucureşti, europarlamentara Gabriela Firea a declarat, luni, că dacă duminică nu ar fi fost alegeri, ar fi putut să discute în PSD mai abrupt dar necesar despre ce s-a întâmplat şi măsurile de viitor dar crede că trebuie să fie foarte mobilizaţi, să nu piardă timpul cu aceste analize în acest moment şi să recupereze electoratul. Să nu ne amăgim că a fost totul lapte şi miere şi doar online-ul ne-a doborât, a mai spus ea.

”Sunt un om care iubeşte această formaţiune politică. Chiar şi când a fost greu, am rămas aici. Fireşte, azi nu este despre mine şi nici despre alţi colegi, este despre votul românilor şi despre situaţia ţării şi felul în care va ştii să gestioneze PSD acest moment din păcate foarte greu. Îmi doresc ca în şedinţa pe care o avem acum să fim sinceri, să spunem cât se poate de deschis ce considerăm că nu a mers, să luăm cele mai bune măsuri”, a spus Firea, la sediul partidului.

”Este normal să vorbim în primul rând între noi, să nu ne spălăm lucrurile în familie. În primul rând să decidem în interiorul partidului ce avem de făcut, care sunt măsurile”, a adăugat ea. Gabriela Firea a precizat că ”dacă duminică nu ar fi fost alegeri, ar fi putut să discute mai abrupt dar necesar despre ce s-a întâmplat şi măsurile de viitor”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul liceului românesc din Odesa

    Părinții elevilor, consiliul elevilor, cadrele didactice și locuitorii din...

    Vicepremierul rus recunoaște in premiera crizs combustibililor din Rusia

    Piața combustibililor din Rusia se confruntă cu o penurie,...

    Șeful Administrației Militare din Kiev: Primarul Capitalei uzurpă Puterea

    Primarul orașului Kiev, Vitali Klitschko, uzurpă puterea prin eliminarea...

    Un tricou bun în garderoba masculină: confort, croială și detalii care contează

    În garderoba unui bărbat, există piese care par simple...

    Criza cluburilor de noapte olandeze

    Viața de noapte din Olanda se confruntă cu dificultăți...

    Șeful ANOFM, omul promovat de Bolojan, cu un trecut controversat în afaceri. Litigii, datorii și școala vieții

    Numirea liberalului Adrian Zvîncă la conducerea Agenției Naționale pentru...

    Articole relationate

    Categorii populare