Ambasadorul Ucrainei la Londra, fost șef al Armatei: NATO nu poate față Rusiei

Țările NATO nu sunt pregătite pentru un conflict militar de uzură cu Rusia, deoarece arsenalele de rachete și drone ale țărilor alianței nu sunt comparabile cu capacitățile complexului militar-industrial rus, a declarat ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie, fost comandant șef al Forțelor Armate ale Ucrainei (din iulie 2021 până în februarie 2024) într-un interviu acordat Ukrayinska Pravda.

El a amintit că numai în octombrie, Ucraina a fost atacată de aproximativ două mii de ținte aeriene, „și tendința va fi ca acest număr să crească”. „Numărul țintelor aeriene este în creștere, iar numărul mijloacelor de luptă este limitat și prea scump. Chiar și după acest indicator, cred că nici Marea Britanie, nici țările europene nu vor fi pregătite”, a spus el.

Fostul comandant-șef a subliniat că nici țările occidentale nu au suficiente fonduri pentru a doborî mii de bombe aeriene. „Există astăzi într-o țară europeană sau în Marea Britanie cel puțin 5.000 de rachete Patriot pentru a doborî bombe ghidate? Mă îndoiesc de așa ceva. Pentru că sunt foarte scumpe și, ca urmare, este imposibil să aveți foarte multe dintre ele, pentru că producerea lor este problematică”, a spus Zaluzhny.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare